112 salvează viaţa, proprietatea şi mediul!

Judeţul Brașov este pe locul 2 în România în privința numărului celor care apelează numărul de urgenţă. Dispeceratul ISU Braşov a înregistrat peste 60.000 de apeluri în 2018.

La dispeceratul 112 din cadrul Inpectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov s-au înregistrat anul trecut 60.293 de apeluri pe numărul de urgenţă 112, cu o medie de 166 de apeluri zilnic.

Căpitanul Ciprian Sfreja – purtător de cuvânt ISU Braşov, spune că este foarte important ca persoanele care apelează acest număr să-şi păstreze calmul în timpul convorbirii cu dispecerii.
Este vital ca persoana care sună la 112 să cunoască exact locul în care se află, pentru a îndruma corect echipajele de salvatori.

Meseria celor care răspund la numărul de urgenţă nu este uşoară; de ei depinde să afle cele mai concrete şi reale informaţii care pot ajuta la salvarea de vieţi omeneşti.

Pe data de 11 februarie, Europa marchează în fiecare an ziua numărului unic de urgenţă 112.
Data a fost instituită în anul 2009 şi este dedicată creşterii gradului de conştientizare la nivel comunitar a importanţei acestui serviciu destinat cetăţenilor.

Vifor Rotar



Citeste articol original: 112 salvează viaţa, proprietatea şi mediul!