Jucătorul de păcănele

E transpirat. Înjură în surdină și fumează țigară de la țigară. Nu îl doare nimic de la atâta stat pe scaunul înalt. Nu simte oboseala și nici aerul îmbâcsit. Din când în când trage un pumn în marginea aparatului colorat. Are creierii prăjiți dar merge mai departe.
Și-a pierdut salariul, a pierdut și banii de pe verigheta și telefonul amanetate ceva mai devreme. Figurile geometrice nu vor și pace să se așeze într-o configurație câștigătoare. E disperat. Trebuie să ajungă la un moment dat acasă și să dea socoteală. Nu poate veni lefter. Se împrumută ca ultimă soluție la cămătarul ce stă și el amuzat în fața unui aparat, la pescuit de asemenea clienți. Cămătarul masiv știe că nu va pierde. Din contră, își va scoate de nenumărate ori investiția de la naivul de lângă el. Îl recunoașteți pe fraier, nu? E Câțu.
Cotroceanul unanim (ați observat că nimeni din PNL și galaxia de influenceri și și ziariști “dă dreapta” nu îl critică, nu?) face mișto de noi toți cu același talent cu care aș face eu stand up comedy.
La glumele lui scrâșnite plânge viitorul nostru dar ce importanță are, jumătate din popor e leșinată la absurditatea show-ului. Cealaltă jumătate oftează de dor și jale încercând să vadă dacă mai există opoziție sau dansează toți pe tangoul : “Ochi albaștri cu luciri de epoleți”.
Azi până și Zaraza ar fi avut master la Academia de Informații “Mihai Viteazul” iar Păstorel Teodoreanu ar fi făcut epigrame care să se ia curajos de corupți.

Ambasadorul Licuriciului e coborât direct din scrierile lui Nenea Iancu. Ce cafele ar fi băut dânsul cu Prefectul Tipătescu, ce ar fi mers la vânătoare cu dl. Cațavencu, ce politică ar fi făcut cu stimatul Trahanache…
Ah, vizionarule domn Caragiale, ce schițe ai fi trântit azi cu dânsul…

În timpul acesta Dragnea stă la pușcărie pentru aroganță cel mult, că vraful de hârtii care l-a trimis acolo e pură literatură. În țara asta trebuie să furi cu vagonul. Doar așa vei ajunge să fii respectat, votat și adulat. Fraierii se duc lângă hoții din banii copiilor. Iliescu trimitea un ambasador american să plimbe ursul, Severin naviga printre puternicii lumii cu grație, Năstase mergea la vânătoare cu Shogunii vremii. Până și Geoană impunea respect. Ponta se bătea pe burtă cu greii Bruxelles-ului. Toți au avut sau au de suferit. Jigodiile absolute sunt însă europarlamentari respectați.
Koveși e procuror “ipipio” chiar.

În timpul ăsta plătim sume fabuloase pe armament inexistent. Las’ că ne apără Fratele cel Mare! De cine? De rușii care ne vând cel mai scump gaz din Europa și de chinezii care ne-ar fi retehnologizat reactoarele și upgradat rețelele de telefonie.

Exact în același timp germanii și francezii fac afaceri grele cu Putin. Nimeni nu evocă la Paris și Berlin “pericolul rusesc”, nimeni nu plânge pentru că “vin muscalii să fure și să distrugă și să facă nasoale”. A, pardon vin dar sparg o căruță de bani prin magazinele de lux.

Cine pana mea face politică externă a țării? Că nu contăm. Pur și simplu România e o gubernie oarecare din care niște Superșmecheri scot mega profit. Apropo, în februarie 2017 plângeați de mila băncilor. Dragnea le voia răul. Azi aflăm că jumătate dintre ele sunt investigate pentru spălare de bani. Rahatul e probabil atât de mare că nu a putut fi acoperit nici măcar în clasicul stil românesc.
Hai, bucurați-vă! Poate îi ies lui Câțu cinci șeptari și de mâine va curge lapte și miere la fântânile lui Firea.

PS.
Măi partidul lui Brătianu, “prin noi înșine”, partid plin de Harvarzi și Oxforzi, numai pe Nicușor “Muc cel Mic” Dan l-ați găsit catindat la București?

Autor: Vasile Suhov
Sursa: Vasile Suhov Facebook

Ce scria Jack London despre societatea capitalistă

Am cunoscut oameni care pledau verbal pentru pace, dar, de fapt, le împărțeau arme detectivilor, pentru ca să-i ucidă pe muncitorii protestatari; am văzut oameni care făceau spume la gură țipând despre barbarismul boxului, în timp ce ei înșiși erau vinovați de contrafacerea produselor de la care, în fiecare an, mor mai mulți copii decât erau pe conștiința „sângerosului Irod”.

Am discutat cu magnați industriali în hoteluri, cluburi și vile, în cupeurile vagoanelor de dormit și în cabinele navelor și m-am minunat de sărăcia nevoilor lor. În același timp, am văzut cât de nedezvoltată este mintea lor absorbită de interese de afaceri. De asemenea, mi-am dat seama că, în tot ceea ce se referea la afaceri, moralitatea lor era egală cu zero.

Iată un domn rafinat, cu fața aristocratică, el se numește director de companie, dar, de fapt, este o păpușă, un instrument ascultător al companiei în jefuirea văduvelor și orfanilor. Iar acest patron renumit al artelor, colector de ediții rare, care patronează literatura, este manipulat, după bunul plac, de către un șantajist bestial – șeful mașinii municipale.

Iar acest redactor, care publică anunțuri publicitare despre medicamente brevetate și nu îndrăznește să spună adevărul despre ele în ziar, de teama de a pierde comenzile de publicitate, m-a numit demagog josnic când am spus că de fapt cunoștințele sale de economie politică sunt depășite, iar cele de biologie sunt de o vârstă cu Pliniu.

Iată acest senator – instrument și sclav, mică marionetă a unui șef ignorant și brutal: în aceeași poziție se află și acest guvernator și acest membru al Curții Supreme; și toți trei se bucură de călătorii gratuite pe calea ferată.

Acest comerciant, care judecă pios despre generozitate și providență, tocmai și-a înșelat însoțitorii. Iată un filantrop renumit care, sprijinindu-i cu generozitate pe misionari, le impune muncitoarelor sale să lucreze timp de zece ore pe zi, plătindu-le un salariu mizer și, astfel, împingându-le să se prostitueze.

Iată un filantrop pe ale cărui donații s-au înființat noi catedre la universitate – el depune mărturii mincinoase la proces, pentru a câștiga mai mulți dolari și cenți…

Și m-am întors la clasa muncitoare, în care m-am născut și căreia i-am aparținut. Nu mai vreau să urc sus. Casele pompoase de deasupra capului meu nu mă încântă. Fundamentul clădirii societății – asta mă atrage. Aici vreau să lucrez umăr la umăr cu intelectuali, visători și muncitori conștiincioși și, urmărind atent ceea ce se petrece la etajele superioare, să clatin clădirea care se ridică deasupra fundației.

Va veni o zi când vom avea suficiente mâini și pârghii pentru cauza noastră și noi vom demola această clădire cu tot cu putregaiul, cadavrele neîngropate, egoismul monstruos și tocmelile ei murdare.

http://www.yogaesoteric.net/

Campania de miliarde de dolari pentru realegerea lui Donald Trump: cum se duce un război informaţional

Campania de realegere a lui Trump, aflată sub conducerea lui Brad Parscale, cel considerat geniul digital care l-a adus pe preşedintele american la Casa Albă în 2016, se anunţă cea mai puternică campanie de dezinformare din istoria SUA, relatează The Atlantic.

Un experiment cu un cont de facebook şi câteva like-uri la paginile pro-Trump şi a celor oficiale ale echipei sale de campanile în timpul procesul de destituire iniţiat de democraţi a arătat cum un ecosistem informaţional alternativ lua naştere în jurul relatărilor de la audieri - doar un fragment al efectivelor din spatele campaniei de realegere a preşedintelui american care sub conducerea lui Brad Parscale se anunţă a fi una dintre cele mai sofisticate din istoria SUA.
 
Trump era un reformator eroic şi un luptător anticorupţie, în timp ce democraţii puseseră la cale o lovitură de stat. Faptul că versiunile prezentate în reclamele pe Facebook semănau prea puţin cu realitatea nu făcea decât să le accelereze răspândirea.
 
Echipa campaniei de realegere lucra de zor rulând mii de reclame către audienţe-ţintă, o investiţie de milioane de dolari: mărturiile incriminatoare despre acţiunile preşedintelui curgeau în paralel cu mesajele de propagandă de pe reţelele sociale: „Democraţii îi fac jocul lui Putin”,  „Singurul mesaj pe care aceşti socialişti radicali îl vor înţelege este un zdrobitor ...„Chiar aşa, însuşi avocatul informatorului a spus: Lovitura a început”.
 
Campania dădea roade, iar în tot acest univers plin de suspiciuni, faptele şi adevărul, despre Ucraina şi impeachment, îşi pierdeau tot mai mult conturul, astfel că jurnalistul, iniţiatorul micului experiment, a început să-şi pună la îndoială propria capacitate de discriminare: Stai, ce s-a întâmplat de fapt?

Democraţia şi războialele informaţionale

Puterea democratică furnizată de reţele sociale tocmai se înfăţişa ca un mod de a-i reduce pe adversari la tăcere printr-o semănare asurzitoare de confuzie.
 
După alegerile americane din 2016, s-a tot vorbit despre ameninţările la adresa democraţiei americane aduse de campaniile străine de dezinformare, fermele ruse de trolli şi morile de ştiri false macedonene. Însă Trump şi aliaţii săi domestici începeau să adopte aceleaşi tactici ale războiului informaţional care i-au menţinut la cârmă pe demagogii din intreaga lume.
 
În cele circa şase luni premergătoare alegerilor, echipa de campanie a lui Trump a rulat 5.9 de milioane de reclame pe Facebook spre deosebire de doar 66.000 ale lui Clinton. Un director de departament al Facebook a spus, într-o adresă menită a fi internă: „Alegerea lui Trump nu s-a datorat interferenţei Rusiei, dezinformării sau Cambridge Analytica, ci faptului că echipa sa a avut cea mai bună campanie digitală pe care am văzut-o”.
 
Conversaţiile cu strategi politici şi alţi experţi dezvăluie o imagine distopică a alegerilor generale din acest an: atacuri coordonate prin conturi false, site-uri de ştiri locale (Potemkin), zvonuri înfricoşătoare către grupuri-ţintă şi SMS-uri anonime în masă.
 
Deşi ambele partide rivale au la dispoziţie aceste instrumente - ele capătă alte dimensiuni în mâinile unui preşedinte care minte constant şi manipulează pârghiile puterii în beneficiul său.
 
Echipa de campanie a lui Trump plănuieşte să investească peste un miliard de dolari în realegerea sa, iar o seamă de forţe pro-Trump, printre care şi canale media partizane, sunt pregătite să ducă cea mai mare campanie de dezinformare din istoria SUA.
 

Brad Parscale, strategul digital de geniu

Parscale fost descris în presă ca un geniu şi „arma secretă” care dus la alegerea lui Trump în 2016, în timp ce experţii în strategii politice s-au arătat sceptici că reclamele digitale de care a fost el responsabil au atârnat atât de greu.
 
Din 2018 încoace Parscale a preluat conducerea campaniei de realegere a lui Donald Trump, astfel că el va fi motorul tacticilor digitale ce vor marca alegerile  americane din 2020.
 
Un strateg republican a numit maşinăria de campanie „steaua morţii”. Propulsată de lovitura de geniu a lui Brad Parscale, iniţial web designer pentru afacerile lui Trump, apoi şef al strategiei digitale, care a investit tot bugetul său digital în reclame pe Facebook, echipa de campanie a continuat să lucreze devenind tot mai sofisticată – la toate nivelurile.
 
Brad Parscale, un uriaş cu barbă de viking, a fost cel care a dat tonul uneia dintre cele mai succes campanii digitale pentru alegerea unui preşedinte: un neexperimentat în politică, s-a aliniat natural stilului agresiv al lui Trump fiind el însuşi antisistem, cu tendinţe spre fabulaţie şi cu o mare ambiţie de a dovedi ce poate. Dacă republicanii deveneau nervoşi în faţa mesajelor incendiare ale lui Trump, Parscale rămânea imperturbabil şi venea cu idei pentru diseminarea lor eficientă.
 
Sub îndrumarea sa, echipa de campanie care avea rezultate modeste cu pagina de mercantizare a şepcilor MAGA (Make America Great Again) a început să investească în reclame pe Google şi Facebook – necostisitoare şi cu impact garantat. Proiectul Alamo, prin care Parscale şi-a construit propria bază de date cu profile ale votanţilor americani, a luat contur ajungând la 100 de angajaţi de la ingineri de reţea la copywriteri şi media buyeri. Finanţat doar prin eforturile de campanie, proiectul a ajuns să aibă acces la profilele detaliate a 220 de milioane de americani.
 
James Barnes, detaşat de Facebook să lucreze la campania electorală a lui Trump a spus că tocmai lipsa de experienţă politică îl făcea pe Parscale mai deschis să experimenteze acolo unde veteranii în alegeri erau siguri de eşec. 
    
FOTO Bryan Woolston/Getty Images
 
„Parscale intra şi îi spunea lui Trump că nu e nevoie să se uite la sondaje, întrucât a procesat datele şi urmează să câştige la diferenţă de 6 procente”, a povestit un membru al staffului de campanie care mai spune că lor nu le venea să creadă cum de reuşeşte să-l convingă pe Trump - dar o făcea, era dintre puţinii care ştiau să-l ia pe preşedintele în devenire. Foştii colegi de campanie l-au descris apreciativ drept competent şi foarte concentrat pe rezultate.
   
Parscale şi-a dovedit însă preferinţa pentru distorsionarea faptelor la un marş de campanie. Confruntat de reporteri în legătură cu informaţii nereale în legătură cu biografia sa, a spus: „Când ţin un discurs îl spun ca pe o poveste. Povestea mea este cea redată prin cuvintele mele”.
      

Arhitectura dezinformării

În ceea ce priveşte inovaţia în domeniul dezinformării, Kremlinul este poate cel mai experimentat. Într-un manual din 2011 destinat funcţionarilor civili, metodele de dezinformare sunt comparate cu o „radiaţie invizibilă” pe care populaţia nu are capacitatea să o simtă, dar de care e afectată.
 
Cum tehnologia permite folosirea acestor tehnici în mod legal, guvernele democratice încep să o folosească şi ele cu succes împotriva propriei populaţii
 
Un exemplu de campanie de dezinformare dusă pe Facebook e cea care a dus la alegerea preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte. Experimentul unui consultant politic filipinez cu grupuri de Facebook în care s-au răspândit zvonuri ale unui număr mare de crime ale cartelurilor de droguri a fost unul de succes.
 
Aceste campanii se duc pe o scară mult mai mare şi mai ramnificată. Iar aceleaşi strategii de manipulare a opiniei cu privire la conexiuni între fapte încep să fie folosite şi de guvernări presupuse democratice, cu diferenţe doar de denumire.
 
Chiar dacă nu vorbesc decât de „tulburarea apelor” sau „fapte alternative”, cei din echipele de campanie  înţeleg prea bine puterea acestor tactici şi le includ de fapt în maşinăria lor de succes.
 
Un loc de frunte în cadrul acestei adevărate arhitecturi a dezinformarii îl ocupă micro-targetingul: împărţirea electoratului în tipuri de audienţă şi transmiterea de mesaje digitale personalizate care astfel ajung direct la ţintă.
 
Este o practică folosită şi de fostul preşedinte democrat Obama şi mai recent de Clinton, însă ea nu a atins dimensiunile campaniei lui Trump.
 
Pe ultima sută a cursei din 2016, echipa lui Trump a făcut o mişcare câştigătoare în încercarea de a descuraja votanţii de culoare ai lui Hillary Clinton: ei au primit pe Facebook o animaţie în stil South Park cu mesajul „Hillary crede că afro-americanii sunt nişte super-prădători”. Un membru al campaniei s-a lăudat că este doar una dintre cele trei operaţiuni majore în desfăşurare” de descurajare a votului. celelalte ţintind tinerele femei şi liberalii albi.
 

Cambridge Analytica

Transformarea micro-targeting-ului într-o armă a războiului informaţional a avut loc în mare parte odată cu apariţia Cambridge Analytica.  Pornită ca o contractare militară nonpartizană ce viza manipularea grupărilor teroriste şi carteurilor de droguri, a dat roade în Pakistan şi America de Sud, dar armele ei au devenit disponibile în cadrul războiului informaţional. 
 
Profilul firmei s-a schimbat după ce miliardarul conservator Robert Mercer a devenit unul dintre investitorii majori, iar Steve Bannon, care avea să conducă campania lui Trump, fost numit mâna sa dreaptă. Cambridge Analytica a construit profile psihografice detaliate ale zeci de milioane de votanţi americani pe baza datelor strânse din Facebook şi alte surse. Un exemplu de cum erau exploatate trăsături de personalitate pentru a induce convingeri extreme era întrebarea adresată americanilor albi dacă ar fi de acord ca fetele lor să se mărite cu un imigrant mexican. 
 
„Practic stârneam insurgenţă în SUA”, a spus Christopher Wylie,  fostul directorul de cercetare de la Cambridge Analytica.
 
După închiderea firmei şi audierea în Congresul SUA, CEO –ul Facebook a spus că compania nu poate arbitra peste discursul politic pe platforma sa menţionând arhiva publică cu toate reclamele din campaniile electorale pusă la dispoziţie spre consultare. Dar reclamele sunt cu zecile de mii.

Şi votanţi, şi donaţii

În cursul celor zece săptămâni de la începutul procesului de destituire, echipa de campanie a lui Trump a rulat circa 14.000 de reclame diferite conţinând cuvântul impeachment.
 
Echipa de campanie a lui Trump are un avantaj în faţa democraţilor în privinţa accesului la grupuri-ţintă: o medie de 3.000 de detalii personale despre fiecare votant din America – de la posesia unei arme la canalul preferat. Ţintirea lor îi aduce lui Trump nu doar votanţi, ci şi donaţii.
 
Campania de anul acesta care îşi va relua temele familiare, precum ameninţarea din partea „illegal aliens” (imigranţii ilegali”) va profita şi de dezvoltarea unei platforme de mesajerie care să permită SMS-ul anonime în masă fără consimţământ către milioane de votanţi. Companiile care devoltă aplicaţiile de mesagerie susţin că 90 la sută din mesajele lor sunt citite.
 
Mesajele trimise de echipa lui Trump pe parcursul procesului de destituire s-au axat pe solicitări vocale de finanţare: „Nu au NIMIC! IMPEACHMENT-ul E GATA” Acum să ne zdrobim obiectivul din această lună”.
 

Războiul împotriva presei 

The New York Times a relatat despre un proiect al aliaţilor lui Trump, coordonat de fiul său, care implică defăimarea jurnaliştilor care scriu articole daunătoare preşedintelui american – un dosar cu postări pe reţele de socializare a sute de jurnalişti politici este pregătit în caz de nevoie, iar dacă se pot găsi dovezi ale unui partizanat politic liberal de exemplu, site-ul de dreapta Breibart va publica un articol distribuit apoi pe reţelele sociale.
 
Jurnalişti de la New York Times, Washington Post  şi CNN au fost vizaţi – adică practic presa de mainstream e prinsă în acest război informaţional, în timp ce „integritatea jurnalistică a murit”, recunoaşte Matthew Boyle, editor la Breibart.
 
Este o lecţie învăţată de la demagogii lumii – când şi presa îşi pierde credibilitatea, totul devine relativ şi nu se mai distinge prin nimic de propaganda partizană obişnuită.
 
„Un război cultural e un război cu victime, ca oricare altul”, a spus fostul şef de campanie a lui Trump, Steve Bannon .
 
La marşuri, susţinătorii lui Trump poartă mesaje pe tricouri precum „frânghie. copac, jurnalist”. Un sondaj efectuat de CBS News/YouGov a arătat că doar 11 la sută dintre susţinătorii lui Trump au încredere în presa naţională, în timp ce restul aşteaptă să promiască „informaţiile corecte„ de la Trump însuşi. „Ţineţi minte, ce vedeţi şi ce citiţi nu este ceea ce se întâmplă  cu adevărat”, le-a spus Trump în 2018 susţinătorilor săi.
 
„Este treaba noastră să ne spunem punctul  de vedere mai tare decăt presa”, a spus Brian Lanza, care a lucrat la campania lui Trump în 2016 ,şi lucrează în continuare pentru el. „Ei sunt promotorii poziţiei socialist-liberale, şi vederile noastre nu se vor întâlni vreodată. Aşa că războiul merge mai departe”.
 

Ştirile locale

Parscale a sugerat că va deschide un nou front  de luptă: ştirile locale. Americanii indiferent de tabără au mai multă încredere în presa locală decât în cea naţională. Potrivit unei înregistrări apărute în presa americană, Parscale a spus în faţa donatorilor lui Trump că presa de mainstream americană are 700.000 de cititori şi că trebuie ajuns şi la nivel local şi luptat şi pe acel front.
 
O strategie de a exploata credibilitatea jurnalismului local este crearea unor pagini cu nume de ziare asemănătoare care copiază formatele, dar nu sunt semnate şi nu au antet. Multe dintre ele provin de la grupuri de lobby republicane, iar altele aparţin unei companii numite misterios Locality Labs. Cititorii nu bănuiesc că aceste siteuri au agende politice.
 
Acestea sunt siteuri de ştiri false de tip Potemkin: candidaţii plătesc printr-o firmă de consultanţă pentru titluri favorabile şi astfel nu dau socoteală în faţa Comisiei Electorale. 
 
Conturi de Twitter automate (bots)
 
Samuel Wooley, un cercetător în materie de propagandă digitală, a declarat că primele cazuri documentate de Twitter bots politice au fost în America. De atunci noi moduri mai sofistifcate ale războiului informaţional pe Twiiter au fost dezvoltate acolo s-a dorit menţinerea unor regimuri autocrate. Expertul spune că americanii au plusat şi au adus îmbunătăţiri acestei infrastructuri: „E ca şi cum am avea un schimb columbian între regimurile autoritate şi Vest”. 
Parscale a negat că face apel la boturi spunând că nu crede că ele funcţionează. Potrivit unui studiu efectual pe un interval de cinci săptămâni în timpul alegerilor din 2016,  tweeturile generate de boturi au constituit 20 la sută din totalul de postări pe Twitter.

Foc contra foc

În contextul în care maşinăria campaniei de realegere a lui Trump devine tot mai sofisticată democraţii se întreabă dacă pot câştiga fără a apela la tactici similare.
 
David Mehlhorn, un consultant politic pentru democraţi este renumit pentru disponibilitatea sa de a lupta murdar: la alegerile  primare din 2017 a finanţat două operaţiuni împotriva unui candidat republican. Într-una din ele, boturi pe Twitter au făcut să pară că e sprjinit de Kremlin. Consultantul spune că nu a fost conştient de existenţa lor.
 
După ce operaţiunea a fost deconspirată de New York Times, unul dintre cei implicaţi, Matt Osborne, un activist a spus că democraţii nu au de ales: „Dacă nu o faci, lupţi cu una din mâini legate. Eşti obligat moral să acţionezi astfel, să faci orice e nevoie”.
 
Unii democraţi spun că lupta cu aceleaşi arme înseamnă pur şi simplu să minţi – şi nu e deloc cel mai potrivit moment ca democraţii să renunţe la idealurile lor: „Nu face parte din valorile mele să inventez tot felul de lucruri şi să induc în eroare alegătorii.” 
 
Consultanţii  spun însă că Trump le oferă suficientă muniţie gratis democraţilor: Nu cred că vor avea nevoie să fabrice lucruri despre Trump. Se pot folosi de cele adevărate.
 
Există şi un strateg tânăr de partea democraţilor, tănăra Tara McGowan, care e dispusă să adopte măsuri mai creative şi controversate: anul trecut a creat împreună cu David Plouffe, fostul consilier al lui Obama, un comitet de acţiune politică menit să strângă 75 de milioane de dolari pentru a-l defăima pe Trump online. McGowan a înfiinţat o organizaţie media şi a angajat redactori pentru a produce ştiri locale de stânga care să fie folosite apoi pe Facebook fără a fi marcate ca ţinând de o campanie electorală. Ea spune însă că articolele sunt pur factuale.
 
„Traversăm o perioadă extrem de tulburată. Avem un preşedinte care minte zilnic, fără nicio reţinere. Cred că Trump e atât de disperat să câştige aceste alegeri că va fi capabil de orice. Nimic nu va fi prea josnic pentru el”.
 
Anul trecut, după luni de lobby în direcţia contrară, Comitetul Naţional Democrat nu s-a angajat faţă de propunerea de a nu recurge la boturi, ferme de trolli şi deepfakeuri.
 

Când adevărul devine irelevant

Marşurile de campanie ale lui Trump sunt locuri privilegiate pentru a înţelege ravagiile  în America ale unei culturi ale dezinformării, scrie The Atlantic.
 
Susţinătorii lui Trump s-au arătat dispuşi să privească faptele ca fiind uneori irelevante. O femeie a spus că date fiint realizările preşedintelui nu mai contează că „fabulează un pic”. Întrebat despre atacurile lui Trump la adresa presei, un bărbat a dat din umeri sugerând că presa „ar trebui să mai spună din când în când şi adevărul”.
 
Un american cu un steag înfăşurat în jurului capului a fost de părere că Trump a câştigat întrucât a spus ceea ce niciun politician nu s-ar fi încumetat să spună. Întrebat dacă are vreo importanţă că acele lucruri nu sunt neapărat adevărate, a stat pe gânduri câteva clipe: „Îţi spune ce vrei să auzi. Nu ştiu dacă e sau nu adevărat – dar sună bine, aşa că la naiba cu asta”.


Citeste si:

Juventus – Inter, un derby-scudetto fără spectatori

Juventus și Inter se înfruntă duminică seara, de la ora 21:45, la Torino în cel de-al 201-lea Derby d’Italia din Serie A. Meciul are o miză importantă pentru stabilirea campioanei Italiei, dar se va disputa cu tribunele goale din cauza noii isterii mondiale, coronavirusul. Înaintea acestei dispute, Juve are șase puncte avans în fața rivalilor […]

The post Juventus – Inter, un derby-scudetto fără spectatori appeared first on Cancan.ro.

Juventus – Inter, un derby-scudetto fără spectatori

Juventus și Inter se înfruntă duminică seara, de la ora 21:45, la Torino în cel de-al 201-lea Derby d’Italia din Serie A. Meciul are o miză importantă pentru stabilirea campioanei Italiei, dar se va disputa cu tribunele goale din cauza noii isterii mondiale, coronavirusul. Înaintea acestei dispute, Juve are șase puncte avans în fața rivalilor […]

The post Juventus – Inter, un derby-scudetto fără spectatori appeared first on Cancan.ro.

Juventus – Inter, un derby-scudetto fără spectatori

Juventus și Inter se înfruntă duminică seara, de la ora 21:45, la Torino în cel de-al 201-lea Derby d’Italia din Serie A. Meciul are o miză importantă pentru stabilirea campioanei Italiei, dar se va disputa cu tribunele goale din cauza noii isterii mondiale, coronavirusul. Înaintea acestei dispute, Juve are șase puncte avans în fața rivalilor […]

The post Juventus – Inter, un derby-scudetto fără spectatori appeared first on Cancan.ro.