,,Lupii” au pierdut primele două meciuri din finala Campionatului Național

Desfășurate la Brașov, primele două partide între Corona și SC Miercurea Ciuc, contând pentru finala Campionatului Național de hochei, nu au avut istoric…Cu alte cuvinte, nu au arătat nici pe departe cu meciurile din recenta finală a Erste Liga, în care protagoniste au fost aceleași echipe. Parcă blazați și cu gândul la vacanță, iar stranierii cu dorința de a ajunge mai repede în țările de origine, ,,lupii”nu au avut, de data aceasta, nicio șansă în fața bătăioșilor și ambițioșilor hocheiști harghiteni. Miercurea Ciuc a dominat clar ambele întâlniri și s-a impus la scoruri care nu mai au nevoie de prea multe comentarii : 5-2 și 4-1. În această situație, echipa ciucană conduce cu 2-0 la general și mai are nevoie de un singur succes pentru a intra în posesia titlului național.

Următoarele două meciuri dintre cele două echipe se vor disputa la Miercurea Ciuc, astfel că este foarte greu de crezut că echipa Brașovului ar mai putea face ceva, pentru a-i opri pe harghiteni, din drumul spre succesul final în acest sezon…

D.D.

O biserică din județul Vrancea, mistuită de un incendiu puternic în Vinerea Mare. Unii dintre localnici cred că incidentul este, de fapt, un semn rău | VIDEO

Biserica din localitatea Topeşti, situată în județul Vrancea, a fost mistuită de un incendiu puternic în Vinerea Mare. Unii dintre oameni cred că incidentul nefericit este, de fapt, un semn rău și au început să […]

The post O biserică din județul Vrancea, mistuită de un incendiu puternic în Vinerea Mare. Unii dintre localnici cred că incidentul este, de fapt, un semn rău | VIDEO appeared first on Cancan.

Daniela Iliescu, mesaj amuzant pentru Culiță Sterp, pe rețelele de socializare: „Hahaha. Dacă mi-ar fi zis cineva…”

Culiță Sterp se află în continuare la Survivor, iar Daniela Iliescu nu mai poate de dorul iubitului ei. Dovada acestui lucru o face o postare recentă a viitoarei mămici. Daniela mai are mai puțin de […]

The post Daniela Iliescu, mesaj amuzant pentru Culiță Sterp, pe rețelele de socializare: „Hahaha. Dacă mi-ar fi zis cineva…” appeared first on Cancan.

Câte mii de euro a făcut Dani Mocanu doar din videoclipul melodiei care i-a adus condamnarea cu executare

S-a aflat suma pe care a încasat-o Dani Mocanu pentru videoclipul melodiei care i-a adus condamnarea cu executare! Fostul manelist a primit de la judecătorii din Pitești șase luni de închisoare “cu dedicaţie”, după ce […]

The post Câte mii de euro a făcut Dani Mocanu doar din videoclipul melodiei care i-a adus condamnarea cu executare appeared first on Cancan.

Cătălin Moroşanu, prima reacție la adresa lui Sergiu Ciobotariu, după ce a vândut casa interlopilor şi s-a mutat în ghetou: „Copiii ăia ce educaţie vor avea?”

Cătălin Moroșanu s-a întors în România după ce participarea la Survivor, din Republica Dominicană, iar acum a decis să ofere prima reacție în cazul lui Sergiu Ciobotariu, tânărul pe care l-a ajutat să se mute […]

The post Cătălin Moroşanu, prima reacție la adresa lui Sergiu Ciobotariu, după ce a vândut casa interlopilor şi s-a mutat în ghetou: „Copiii ăia ce educaţie vor avea?” appeared first on Cancan.

Cheia succesului e la loto! Avem imaginea zilei cu o cunoscută cântăreață: ”Am visat!”

La loto își încearcă acum norocul Daniela Ploia, după ce în dragoste a cam…eșuat! Cântăreața de muzică populară a fost surprinsă de fix când ieșea, voioasă, de la agenția situată vizavi de locuința ei. Daniela […]

The post Cheia succesului e la loto! Avem imaginea zilei cu o cunoscută cântăreață: ”Am visat!” appeared first on Cancan.