• Home »
  • Brasov »
  • Britanicul Charlie Ottley pregătește episodul 5 din „Wild Carpathia”

Britanicul Charlie Ottley pregătește episodul 5 din „Wild Carpathia”

Municipiul Brașov va susține și producția celui de-al cincilea episod al serialului documentar „Wild Carpathia”. Realizatorul este cunoscutul jurnalist britanic Charlie Ottley, care a prezentat Primăriei proiectul episodului cu numărul 5, centrat pe povestea de iarnă a României.
Ottey a filmat deja o serie de imagini printre care bradul de Crăciun din Piața Sfatului, Târgul de Crăciun, precum şi locuri pitorești din oraș și va continua să filmeze în Zona Metropolitană.

Municipiul Brașov va primi tot drepturile de difuzare pentru toate episoadele seriei, și va fi promovat ca sponsor în toate difuzările și la toate evenimentele legate de lansarea sau difuzarea acestui episod.

Realizatorii sunt la jumătatea filmărilor și au nevoie de finanțare pentru continuarea proiectului pe care deocamdată îl suportă din banii proprii iar bugetul estimat este de aproximativ 120.000 de euro.

Participarea financiară a Brașovului ar oferi garanția continuării proiectului, în condițiile în care filmările nu pot rata perioada de iarnă și depind foarte mult de ninsoare.

Potrivit primarului George Scripcaru, cota noastră de participare a municipalității va depinde direct de cât va apărea Brașovul în acest film de 46 de minute, aler cărui episoade anterioare au adus foarte multă notorietate României și Brașovului.

Primarul Brașovului l-a invitat pe Charlie Ottley să prezinte împreună lucrurile care ar trebui cunoscute despre Brașov și România, la Reuniunea directorilor responsabili pentru tematica biodiversității, care va avea loc în luna aprilie, la Brașov, în cadrul președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Documentarele lui Charlie Ottley despre pădurile virgine din Carpaţi, oameni, locuri și obiceiuri, au fost difuzate în 120 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi.

Vifor Rotar



Citeste articol original: Britanicul Charlie Ottley pregătește episodul 5 din „Wild Carpathia”