Alertă METEO! Noi coduri galbene de ploi și vijelii pentru cea mai mare parte a țării

ANM a emis un cod galben de ploi și vijelii în aproape toată țara, valabil de la ora 10.00 până în această seară, la ora 18:00. Începând cu ora 18.00, un alt cod galben vizează sud-estul țării.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zonele de deal și de munte, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei și Moldovei și nord-vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp, potrivit meteorologilor.

Începând cu ora 18.00, un alt cod galben vizează sud-estul țării. Astfel, până mâine dimineață la ora 06.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în sudul și estul Munteniei, ceamai mare parte a Dobrogei și local în Moldova. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Alertă METEO! Cod galben de ploi și vânt puternic în aproape toată țara

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vânt puternic în aproape toată țara, începând din această după-amiază.

Potrivit ANM, în intervalul 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul şi nordul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei.

De asemenea, vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 50 – 60 l/mp.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85 – 95 km/h), iar temporar în vest şi în nord-est, cu rafale în general de 50 – 60 km/h.

Cod portocaliu de vreme severă în 30 de județe. Când e valabil

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de ploi şi vânt puternic în zone din 30 de judeţe. De azi până mâine, la ora 3:00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se […]

The post Cod portocaliu de vreme severă în 30 de județe. Când e valabil appeared first on Cancan.ro.

Alertă METEO! Cod portocaliu de ploi abundente și vijelii în aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri dimineață două coduri, portocaliu și galben, de vreme rea, până duminică dimineață. Cod galben Interval de valabilitate: 25 septembrie, ora 23:00 – 27 septembrie, ora 06:00. Se vor semnala cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului. În intervalul menționat va ploua în toate regiunile, […]

The post Alertă METEO! Cod portocaliu de ploi abundente și vijelii în aproape toată țara appeared first on Cancan.ro.

Atenționare meteo! Cod galben de caniculă în mai multe județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de caniculă. Vor fi temperaturi extrem de ridicate în aproape toată țara. În capitală și 29 de județe ale țării din regiunile sudice, estice, local în cele vestice și pe arii restrânse în cele centrale, disconfortul termic va fi accentuat și va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală […]

The post Atenționare meteo! Cod galben de caniculă în mai multe județe din țară appeared first on Cancan.ro.

Avertizare de la ANM + Prognoză meteo specială pentru București

Prognoza specială pe care Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut-o pentru municipiul București este valabilă în intervalul de timp 24.08.2020 ora 10:00 – 25.08.2020 ora 23:00. CITEȘTE ȘI: RAFILA A OFERIT EXPLICAȚIA: DOAR AȘA AR PUTEA FI REDESCHISE RESTAURANTELE Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic ridicat în cursul după-amiezelor când și indicele temperatură – […]

The post Avertizare de la ANM + Prognoză meteo specială pentru București appeared first on Cancan.ro.

Alertă meteo! Cod galben și portocaliu de ploi, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării

Meteorologii avertizează! Vor fi ploi, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării. În Capitală, vremea se menține călduroasă. Cod galben în intervalul 15 august, ora 10:00 – 16 august, ora 10:00 În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta […]

The post Alertă meteo! Cod galben și portocaliu de ploi, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării appeared first on Cancan.ro.

Alertă METEO! Unde se anunță furtuni puternice

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, 5 august 2020, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă pentru vestul ţării, de miercuri după-amiază de la ora 15:00, până în noaptea de miercuri spre joi la ora 2:00. Potrivit ANM, în perioada 5 august, ora 15.00 – 6 august, ora 2.00, în Banat, […]

The post Alertă METEO! Unde se anunță furtuni puternice appeared first on Cancan.ro.

Alertă meteo! Ploi, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării

Cea mai mare parte a ţării se află, luni, sub o informare meteo de instabilitate atmosferică, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Meteorologii anunță ploi, vijelii și grindină. În regiunile vestice și nord-vestice, apoi în special în cele nordice, centrale, precum și la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se […]

The post Alertă meteo! Ploi, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării appeared first on Cancan.ro.

Alertă meteo! Vremea se va schimba radical în următoarele ore

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineață, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi zona de munte. De asemenea, a fost emis și un Cod portocaliu de cantităţi însemnate de apă în Oltenia, unele zone din Transilvania, Maramureş şi munte. Codul galben,  valabil până duminică la ora 22.00 În […]

The post Alertă meteo! Vremea se va schimba radical în următoarele ore appeared first on Cancan.ro.