Alexandra Stan, imagine incendiară în pat, alături e iubit! Bărbatul s-a ascuns sub pătură

Alexandra Stan a oferit încă un episod incendiar! În pat, e drept, acoperită, iar lângă ea se află iubitul ei. Care și-a acoperit fața, pentru a nu fi recunoscut. Imaginea a fost postată la story, cu doar puțin timp înainte de a-și lansa noua piesă.

Cu doar câteva ore înainte să lanseze piesa „Bandit”, Alexandra Stan a lovit din nou la capitolul imagine. A postat mai multe fotografii realizate în intimitate, în care apare îmbrăcată sumar. În una dintre ele, artista a renunțat chiar la bikini, aprinzând imaginația fanilor ei de sex masculin.

Alexandra Stan, ședință foto incendiară la malul mării, în final de sezon

Alexandra Stan a încins atmosfera pe plajă, la finalul lunii august! O altă ședință foto topless la malul mării a făcut, ca de obicei, ravagii pe Internet. Fanii au luat-o razna când au văzut ipostazele provocatoare cu artista lor preferată. Alexandra a profitat atunci de vremea bună și s-a lăsat mângâiată de razele soarelui arzător. Iar pentru un bronz ca-n reviste, cântăreața a decis să renunțe la sutien.

Alexandra Stan, despre secretul reușitei

Invitată la o emisiune TV de monden, Alexandra Stan a comentat mai multe aspecte din viața ei. Cum se simte cel mai bine, ce îi place să facă, secretul reușitei într-o relație și multe altele. ”De multe ori am vrut să schimb ceva în viața mea. De câte ori nu eram fericită. Dacă eram într-un contract, dacă aveam o colaborare cu cineva de câteva luni… Eu, dacă nu sunt fericită, nu mă simt împlinită, îmi afectează creativitatea, libertatea, eu știu, zic dacă sunt într-o relație și se întâmplă asta, dacă văd că sunt constrânsă, mi se pare că e o problemă, sunt un fel de cal sălbatic. Nu-mi place să fiu îmblânzită, așa, foarte ușor”, dezvăluia  Alexandra.

Ar vrea ca iubitul ei s-o privească așa: ”Păi, sincer, așa cum sunt eu. Eu am văzut din relațiile mele că bărbatul are tendința să mă pună în anumite categorii, să-mi pună anumite etichete și e chestia pe care nu o suport. Mă deranjează foarte mult, pentru că sunt o persoană foarte complexă. Eu evoluez mereu, mă schimb mereu, mai ales prin prisma profesiei, pentru că-s artist, sunt creativă, cunosc oameni, călătoresc, nu sunt tot timpul la fel. Și e greu, din experiența mea am văzut că bărbații își fac, așa, o idee despre mine… Eu sunt genul de fire mămoasă într-o relație, să am grijă de toată lumea, să fie totul bine, să gătesc, să fac curat…

Îmi vine instinctul ăsta de nevastă! Și cred că ei, bărbații, mă cataloghează în felul ăsta de a fi, apoi când devin artistul, e șocul mare pentru ei. Nu știu care-i faza… Nu se adaptează la schimbarea asta și încearcă să mă pună într-o categorie. Eu nu mai am așteptări. Am început să iau oamenii așa cum sunt ei”, încheia povestirea Alexandra Stan.

Alexandra Stan a ieșit de la sală cu “mușchii la vedere”! Pantalonii super-mulați i-au scos și mai mult în evidență posteriorul de braziliancă

Uimește de fiecare dată cu aparițiile ei. Și nu de ieri, de azi! E drept, are și cu ce să încânte privirile. Alexandra Stan muncește însă enorm pentru un corp de nota 10. CANCAN.RO a întâlnit-o pe celebra cântăreață la scurt timp după ce a ”trudit” la sală și v-o prezintă, în exclusivitate, mulată din cap până-n picioare.

Un clic pe rețeaua de socializare în căutarea Alexandrei Stan nu are cum să producă, niciodată, decepție. O vei găsi sexy, înfloritoare, copilăroasă, cu limba scoasă, dar mai rar tristă. Vremurile când îți puneai mâinile la ochi privind imaginea terifiantă cu vânătăile de pe fața-i lovită de un perfid așa-zis iubit au trecut. Au curs anii, și în favoarea ei. Acum, Alexandra are timp și libertate pentru a face doar ceea ce-i place! Și o face bine de tot.

Alexandra Stan a ieșit de la sală cu un trening mulat care i-a scos în evidență corpul lucrat

Alexandra Stan, mulată din cap până-n picioare

Muzica e pe primul loc, iar melodiile ei sunt gustate de fani, mulți la număr. Și au de ce, pentru că piesele artistei din Constanța urcă adesea printre hit-urile de vârf ale muzicii românești. Apoi, Alexandra nu ratează nicicum sala de fitness, o a doua casă a ei. Argumente sunt inclusiv imaginile de ultimă oră cu artista, pe care CANCAN.RO vi le prezintă. Mulată și camuflată, Alexandra Stan și-a arătat toți mușchii. (CITEȘTE ȘI: ALEXANDRA STAN, CU SFÂRCUL LA VEDERE! CUM A REUȘIT ARTISTA SĂ PUNĂ TOȚI BĂRBAȚII „CU BOTUL PE LABE”)

Alexandra Stan a ieșit de la sala de fitness și se îndreaptă spre locuință! Treningul mulat îi scoate în evidență posteriorul de braziliancă

Alexandra a ieșit de la sala de fitness din Complexul Pescariu, unde a trudit din greu (se poate observa pe fața ei că e obosită), și s-a îndreptat către locuința unde ”parchează” atunci când se află în București. Treningul negru și subțire mulat perfect pe trupul cântăreței a scos în evidență formele de care Alexandra este mândră. Și are și motive. Cu pași mărunți, purtând pe umăr geanta în care, probabil, și-a îndesat echipamentul pe care l-a folosit la sală, vedeta a răspuns la telefonul care tocmai sunase. Din mers, a conversat până când a ajuns la destinație. A urcat, precaută, scările de la bloc, punând și mai mult în evidență posteriorul de braziliancă, apoi s-a făcut nevăzută.

Alexandra vorbește la telefon, în timp ce se îndreaptă spre casă, după un antrenament care a obosit-o

Alexandra Stan, filmarea buclucașă și explicațiile ei

Alexandra Stan chiar încingea atmosfera în mediul online la finalul anului trecut, când imagini demne de filmele pentru adulți i-au scăpat de sub control. O țară întreagă a văzut-o, apoi a venit și momentul când unii au pus-o la zid. Puțini. Dansul goală prin casă avea să fie explicat chiar de către Alexandra. Se simte ”liberă” și se acceptă așa cum este, indiferent de conjunctură.

Alexandra Stan avea să posteze și un mesaj prin care a dorit să lămurească ”misterul”. Imaginile au ajuns ”din greșeală” în mediul online, fiind destinate doar… iubitului său. ”Un mic mesaj pentru cei care au văzut ultimele «știri» cu mine. Sper că nu v-au deranjat imaginile care au ajuns din greșeală pe internet. Au fost făcute drept cadou pentru iubitul meu. Subiect închis!”, scria, la acel moment, Alexandra Stan.

Alexandra Stan a făcut spectacol pe rețelele de socializare

Alexandra Stan, ”autoportret”

Invitată la o emisiune TV de monden, Alexandra Stan a comentat mai multe aspecte din viața ei. Cum se simte cel mai bine, ce îi place să facă, secretul reușitei într-o relație și multe altele. ”De multe ori am vrut să schimb ceva în viața mea. De câte ori nu eram fericită. Dacă eram într-un contract, dacă aveam o colaborare cu cineva de câteva luni… Eu, dacă nu sunt fericită, nu mă simt împlinită, îmi afectează creativitatea, libertatea, eu știu, zic dacă sunt într-o relație și se întâmplă asta, dacă văd că sunt constrânsă, mi se pare că e o problemă, sunt un fel de cal sălbatic. Nu-mi place să fiu îmblânzită, așa, foarte ușor”, dezvăluia  Alexandra. (NU RATA: ALEXANDRA STAN DĂ TOTUL PE FAȚĂ: ”AM INTRAT ÎN REVIZIE LA GEORGE!” UNDE A AJUNS ARTISTA)

”Echilibrul” crede ea că este secretul reușitei. ”E foarte important ca și bărbatul și femeia să aibă universul lui, separat de universul comun. Chiar și atunci când sunt copii într-o relație, e important ca femeia să aibă o activitate a ei, o intimitate a ei, un univers al ei. E bine să ai și felia ta de pizza. Că, dacă în viață lucrurile nu se întâmplă așa cum vrei tu, nu rămâi pe dinafară. Să ai și tu ceva al tău”, spunea artista.

Alexandra Stan nu s-a ferit niciodată să facă ceea ce simte

Și ar vrea ca iubitul ei s-o privească așa: ”Păi, sincer, așa cum sunt eu. Eu am văzut din relațiile mele că bărbatul are tendința să mă pună în anumite categorii, să-mi pună anumite etichete și e chestia pe care nu o suport. Mă deranjează foarte mult, pentru că sunt o persoană foarte complexă. Eu evoluez mereu, mă schimb mereu, mai ales prin prisma profesiei, pentru că-s artist, sunt creativă, cunosc oameni, călătoresc, nu sunt tot timpul la fel. Și e greu, din experiența mea am văzut că bărbații își fac, așa, o idee despre mine… Eu sunt genul de fire mămoasă într-o relație, să am grijă de toată lumea, să fie totul bine, să gătesc, să fac curat…

Îmi vine instinctul ăsta de nevastă! Și cred că ei, bărbații, mă cataloghează în felul ăsta de a fi, apoi când devin artistul, e șocul mare pentru ei. Nu știu care-i faza… Nu se adaptează la schimbarea asta și încearcă să mă pună într-o categorie. Eu nu mai am așteptări. Am început să iau oamenii așa cum sunt ei”, încheia povestirea Alexandra Stan.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Bianca Drăgușanu nu e singura! TOP 20 – Vedete din România rupte cu bătaia de iubiții lor

Episodul halucinant surprins astăzi de CANCAN.RO, în exclusivitate, a scos la iveală detalii șocante și din viața altor vedete de la noi. Le vedem mereu cu zâmbetul pe buze, însă au trăit adevărate coșmaruri din cauza violențelor la care au fost supuse.

Bianca Drăgușanu nu este, însă, singura vedetă de la noi care a fost snopită în bătaie de un bărbat. Astăzi, blondina a fost surprinsă de fotoreporterii CANCAN.RO într-o stare deplorabilă, cu fața tumefiată și ochii învinețiți. Bianca Drăgușanu a fost filmată de echipa noastră în timp ce de-abia se mai ținea pe picioare.

Bianca Drăgușanu a fost torturată de Alex Bodi 5 ore!

Potrivit unor surse D.A.S. categoria A, recent, între Bianca Drăgușanu și Alex Bodi ar fi existat unele tensiuni care au escaladat într-o manieră terifiantă. După o ceartă aprinsă, lucrurile se pare că au scăpat de sub control, iar blondina a fost din nou agresată de iubit.

Conform surselor noastre, Bianca Drăgușanu ar fi fost bătută cu bestialitate de musculosul afacerist, iar întregul episod înforător ar fi durat nici mai mult, nici mai puțin de cinci ore (!!!), timp în care Bianca Drăgușanu ar fi fost supusă unor violențe ieșite din comun.

De-a lungul timpului, în showbiz au existat, din păcate, numeroase episoade șocante, similare cu cel trăit, din nou, de Bianca Drăgușanu. Tocmai de aceea, CANCAN.RO a întocmit un top 20 al vedetelor agresate de iubiți sau soți.

Să ne aducem aminte de câteva dintre exemplele care au șocat lumea mondenă: Bianca Drăgușanu este cap de listă în topul vedetelor agresate de iubiți. Nici Daniela Crudu nu este exclusă, căci nimeni nu a uitat episodul halucinant prin care a trecut bruneta, din cauza iubitului croat.

Simona Trașcă a fost și ea bătută cu bestialitate și cu siguranță nu a uitat nimeni de coșmarul pe care l-a trăit Alexandra Stan. Fotografiile din galeria noastră înfățișează mult mai multe persoane din showbizul românesc, pe care vă invităm să le vedeți. Atenție, unele sunt cu puternic impact emoțional.

Cum a reacționat Smiley când a văzut imaginile cu fata bătută de colege: ”Am mers la o școală din Rahova…” VIDEO

Smiley  fost, ca și multe alte vedete din showbiz, indignat de incidentul de la Târgu Jiu, filmat și postat pe rețelele de socializare, unde o fată de 13 ani este bătută și unilită de trei colege. Așa că artistul a luat atitudine, trăgând și un semnal de alarmă.   CITEȘTE ȘI: CRISTINA ICH A IZBUCNIT ÎN […]

The post Cum a reacționat Smiley când a văzut imaginile cu fata bătută de colege: ”Am mers la o școală din Rahova…” VIDEO appeared first on Cancan.ro.

Reacție dură a Alexandrei Stan după ce a văzut imaginile cu fata bătură la Târgu Jiu: ”Sunteți șmechere?”

Alexandra Stan a avut o reacție accidă pe Instagram, după ce a văzut imaginile cu fata din Târgu Jiu care stă în genunchi și este bătută de trei college. Artista, care a simțit pe pielea e ice e violența, fiind ”măcelărită” de fostul impresar, a spus că nu poate rămâne indiferentă. CITEȘTE ȘI: VIDEO ȘOCANT! O […]

The post Reacție dură a Alexandrei Stan după ce a văzut imaginile cu fata bătură la Târgu Jiu: ”Sunteți șmechere?” appeared first on Cancan.ro.

Alexandra Stan dă totul pe față: ”Am intrat în revizie la George!” Unde a ajuns artista

Alexandra Stan iese, fără îndoială, din tipare! Are o bună perioadă de când pozează la limita filmelor pentru adulți și, dacă la început s-a crezut că e o gafă, acum e sigur, pentru frumoasa cântăreață a devenit un obicei. Dar în ultimele apariții pe Insta Stories artista a vrut să arate și altceva, nu numai […]

The post Alexandra Stan dă totul pe față: ”Am intrat în revizie la George!” Unde a ajuns artista appeared first on Cancan.ro.

Alexandra Stan a încins atmosfera pe plajă! O altă ședință foto topless la malul mării face ravagii pe Internet

Alexandra Stan a încins atmosfera pe plajă! O altă ședință foto topless la malul mării face ravagii pe Internet. Fanii au luat-o razna când au văzut ipostazele provocatoare cu artista lor preferată. Artista a profitat de vremea bună și s-a lăsat mângâiată de razele soarelui arzător. Iar pentru un bronz ca-n reviste… cântăreața a decis […]

The post Alexandra Stan a încins atmosfera pe plajă! O altă ședință foto topless la malul mării face ravagii pe Internet appeared first on Cancan.ro.

Imaginile care au îngrozit internetul. Alexandra Stan, plină de sânge pe față

Alexandra Stan a dispărut din lumina reflectoarelor din România, însă se bucură de un real succes în străinătate. Artista este, însă, extrem de activă pe rețelele de socializare, acolo unde își ține fanii la curent cu absolut tot ce face. Cu toate acestea, Alexandra Stan i-a șocat pe admiratorii săi, după ce a apărut cu […]

The post Imaginile care au îngrozit internetul. Alexandra Stan, plină de sânge pe față appeared first on Cancan.ro.

Incendiu pe plajă, a apărut Inna! Imaginile sunt fierbinți rău GALERIE FOTO

Inna nu se prea dă în vânt cu postările incendiare, dar și când o face… E hot imaginea. Sigur, Alexandra Stan e în vârful topului la acest capitol, n-ai cum s-o întreci, îți trebuie multă muncă, dar Inna lovește și ea, bine, din când în când. CITEȘTE ȘI: ACUM S-A AFLAT! CE MESERIE A AVUT INNA, […]

The post Incendiu pe plajă, a apărut Inna! Imaginile sunt fierbinți rău GALERIE FOTO appeared first on Cancan.ro.

Alexandra Stan, anunț-șoc pe Instagram: ”M-am măritat!”

Alexandra Stan și-a lăsat fanii mască dis-de-dimineață! Artista le-a mărturisit fanilor că s-a măritat. În primă fază, aceștia au fost șocați, dar apoi și-au revenit în fire. Alexandra Stan își ține fanii la curent cu orice eveniment din viața ei. Așa s-a întâmplat și la primele ore ale dimineții când artista a publicat o fotografie […]

The post Alexandra Stan, anunț-șoc pe Instagram: ”M-am măritat!” appeared first on Cancan.ro.