Femeile reprezintă 17% din totalul investitorilor din România

Online stock trading

Cel mai mare procent de femei în rândul investitorilor în acțiuni se află în România, unde constituie până la 17% din totalul celor care dețin acțiuni în portofoliu, reiese dintr-un studiu realizat de XTB.

Următoarele țări în clasament sunt Polonia, Portugalia și Italia cu circa 10% femei din totalul investitorilor. Cel mai mic număr de femei printre deținătorii de acțiuni se găsește în Cehia (3%) și în Slovacia (2%).

România este, de departe, țara cu cea mai mare pondere de investitori în acțiuni, comparativ cu alte țări europene. Circa 71% dintre investitorii români preferă acțiunile.

Investitorul tipic la bursă este un bărbat de 36 de ani care preferă să cumpere acțiuni ale companiilor listate la bursa de pe piața din țara sa de origine.

De obicei, acesta efectuează, în medie, 17 tranzacții de cumpărare sau vânzare de acțiuni pe cursul anului și folosește aplicația mobilă pentru tranzacționare.

Pe plan local, investitorii prezenți la bursa din București au devenit mult mai activi în perioada ianuarie-iunie din acest an și au introdus cu 56,8% mai multe ordine de vânzare-cumpărare, realizând peste 824.000 de tranzacții.

Ce acțiuni aleg investitorii români?

Datele XTB arată că investitorii în acțiuni aleg, cel mai adesea, companii listate la bursa națională. Acestea ocupă poziții de top pe lista celor mai populare acțiuni ale companiilor din majoritatea țărilor.

În cazul pieței românești, cele mai populare companii printre clienții XTB au fost Palantir Technologies (PLTR.US), UiPath (PATH.US) și Advanced Micro Devices (AMD.US).

După cum arată datele despre clienții XTB, 56% dintre investitori cumpără sau vând acțiuni folosind aplicația xStation disponibilă pe dispozitivele mobile iOS și Android.

CITEȘTE ȘI: Raiffeisen Global Equity, fond de investiții în companii sustenabile

Valoarea IPO de pe bursele europene, la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu

bursa actiuni stock

Listările de acțiuni la bursele din Europa au atins cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, înregistrând o scădere considerabilă în al doilea trimestru din 2022, de aproximativ 80% în ceea ce privește numărul de oferte publice inițiale (IPO), arată datele PwC.

Dacă în cel de-al doilea trimestru din 2021 s-au înregistrat 142 de oferte publice inițiale, în T2 2022 s-au înregistrat doar 29 și o contracție de 91% în ceea ce privește totalul veniturilor brute din IPO.

În al doilea trimestru al acestui an, au avut loc vânzări semnificative de acțiuni pe fondul condițiilor de piață care s-au deteriorat rapid, dar și ca urmare a creșterii ratelor dobânzilor, a inflației și a încetinirii creșterii economice.

Cel mai mare IPO din Europa în al doilea trimestru din 2022 a fost cel al companiei Industrie de Nora (listare la 474 milioane euro), un producător italian de hidrogen verde.

Pe bursa Nasdaq Nordic Stockholm au fost înregistrate 5 IPO-uri (cu o valoare cumulată de 322 milioane euro), la fel ca la Euronext Paris (cu o valoare cumulată de 305 milioane euro). 

Și la nivel global, apetitul de investiție pe piața de IPO-uri a rămas fragil în al doilea trimestru 2022, numărul de listări atingând cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.

Mai mult, scăderea dramatică a IPO-urilor este foarte vizibilă în T2 2022 când au fost închise cu succes doar 232 de listări (valoare totală de 36,6 miliarde dolari) față de aceeași perioada a anului trecut când au fost înregistrate 631 de listări (133,1 miliarde dolari).

Cel mai mare IPO la nivel global în acest trimestru a fost cel de 6,1 miliarde de dolari al companiei Dubai Electricity and Water Authority (DWEA) pe bursa din Dubai.

CITEȘTE ȘI: 2019, un an lipsit de strălucire în activitatea globală IPO

Ce bursă poți să primești de la stat, dacă ai până în 23 de ani? România este singura țară care o oferă

Tinerii din România pot beneficia gratuit de o bursă pentru licența de pilot. Cursurile oferite ar costa câteva mii de euro, dar statul le oferă gratuit. Elevii pot obține diploma de pilot chiar și înainte […]

The post Ce bursă poți să primești de la stat, dacă ai până în 23 de ani? România este singura țară care o oferă appeared first on Cancan.

De ce acum poate fi momentul oportun pentru români să investească la bursă

listare hidroelectrica la bursa

Investițiile la bursă le pot aduce profituri considerabile investitorilor atunci când sunt făcute în mod responsabil și când se cunosc informații financiare utile care să contribuie la decizia de a investi.

La fel ca orice alt proces tranzacțional, investițiile la bursă au atât avantaje, cât și dezavantaje care trebuie luate în considerare. Descoperă care sunt acestea, dar și de ce acum poate fi un moment oportun pentru investițiile la bursă.

Ce este Bursa de Valori București (BVB)

Bursa de Valori București reprezintă cea mai importantă instituție pentru piața de capital din România și este constituită din companii listate atât pe piața reglementată, cât și pe sectorul AeRO.

În timp ce pe piața reglementată solicită îndeplinirea anumitor criterii ce țin de mărime sau vechime pentru ca o companie să fie listată, pe piața AeRO pot fi listate companii aflate la început de drum precum start-up-urile și IMM-urile care doresc să se dezvolte în mediul de afaceri.

Astfel, un investitor care tranzacționează pe bursă poate să cumpere acțiuni ale companiilor cu potențial sau ale companiilor pe care le consideră de succes, devenind astfel proprietar fracționar. De asemenea, investițiile în obligațiuni, în fonduri, în mărfuri sau imobiliare sunt alte tranzacții care pot fi făcute în cadrul Bursei de Valori București.

Avantajele și dezavantajele investițiilor la bursă

Principalele avantaje ale tranzacționării la bursă sunt:

  • diversitate: BVB îți permite să investești în mai multe instrumente financiare, având astfel un portofoliu diversificat cu potențial ridicat de a obține profit
  • profitabilitate: deși în timp bursa poate înregistra creșteri și scăderi, BVB are un bun potențial de creștere, fiind considerată extrem de profitabilă
  • oportunitate în inflație: companiile care au posibilitatea de a crește prețurile în vreme de inflație sunt cele care au de câștigat în această perioadă, astfel că investițiile în astfel de companii pot fi avantajoase

Iată și câteva dezavantaje ale investițiilor la bursă:

  • profitul pe care îl obții depinde de succesul companiilor în care investești, succes care nu poate fi întotdeauna garantat
  • riscul la care te supui ca investitor este direct proporțional cu rentabilitatea unei investiții. Cu cât rentabilitatea este mai mare, cu atât și riscul la care te supui crește.

Listarea Hidroelectrica la BVB în 2022

Cel târziu în trimestrul patru al acestui an va avea loc cea mai așteptată operațiune pe piața bursieră locală: listare Hidroelectrica, motiv pentru care acum poate fi momentul oportun pentru deschiderea unui cont la bursă.

Odată ce ai un cont deschis la bursă și alimentat cu bani, poți participa la oferta publică de vânzare acțiuni (IPO) și poți beneficia la începutul acestui proces de avantaje precum prețuri mai mici sau garantarea subscrierii.

Totodată, sectorul energetic este o zonă foarte bine reprezentată la bursă, astfel că te poți orienta în cumpărarea de acțiuni și a altor companii precum OMV Petrom, Romgaz sau Nuclearelectrica.

Cum poți investi la bursă

Ca să poți să investești la bursă ai nevoie de o firmă de brokeraj cu care să colaborezi și un cont deschis pe o platformă de tranzacționare. Următorul pas este să alimentezi contul cu bani în funcție de planurile tale investiționale.

În acest proces este important să colaborezi cu o firmă de brokeraj de încredere, cu experiență în tranzacționarea pe bursă, deoarece în cazul în care consideri că nu ai suficiente cunoștințe financiare ca să obții succesul pe care ți-l dorești, un consultant te poate ajuta cu sfaturi utile care să te ajute să decizi ce investiții sunt mai avantajoase pentru tine.

Atunci când ai reușit să economisești o anumită sumă de bani și dorești să o investești pentru a obține profit în timp, investițiile la bursă pot fi o alegere potrivită, însă nu uita să măsori și riscurile la care te supui, pentru a putea lua o decizie bună în materie de investiții.

Media contribuției universităților la fondul de burse este de doar 5,44%

UMF „Carol Davila” București

În perioada 2017-2020, din 46 de instituții analizate de ANOSR, media contribuției universității la fondul de burse este de doar 5,44%.

Doar 6 (13%) ating referința 1 la indicatorul de performanță ARACIS privind proporția resurselor proprii ale instituției în fondul de burse de minimum 10%.

O singură universitate din România atinge referința 2, și anume „Proporţia resurselor proprii ale instituției în fondul de burse este de minimum 20%”.

Prima universitate din perspectiva contribuției proprii la fondul de burse, pentru perioada 2017-2020 este UMF „Carol Davila” București (23,84%).

Urmează Universitatea din Oradea (17,44%), UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (16,00%), Universitatea de Arte Tg. Mureș (15,52%) și UMFST Tg. Mureș (13,18%).

În cazul universităților de medicină și farmacie, o explicație poate veni și din prevalența studenților internaționali non-UE/SEE/CH, pentru care 20% din taxele de școlarizare trebuie utilizate pentru fondul de burse.

CITEȘTE ȘI: Chirii cu 25% mai mari în centrele universitare

Media contribuției universităților la fondul de burse este de doar 5,44%

UMF „Carol Davila” București

În perioada 2017-2020, din 46 de instituții analizate de ANOSR, media contribuției universității la fondul de burse este de doar 5,44%.

Doar 6 (13%) ating referința 1 la indicatorul de performanță ARACIS privind proporția resurselor proprii ale instituției în fondul de burse de minimum 10%.

O singură universitate din România atinge referința 2, și anume „Proporţia resurselor proprii ale instituției în fondul de burse este de minimum 20%”.

Prima universitate din perspectiva contribuției proprii la fondul de burse, pentru perioada 2017-2020 este UMF „Carol Davila” București (23,84%).

Urmează Universitatea din Oradea (17,44%), UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (16,00%), Universitatea de Arte Tg. Mureș (15,52%) și UMFST Tg. Mureș (13,18%).

În cazul universităților de medicină și farmacie, o explicație poate veni și din prevalența studenților internaționali non-UE/SEE/CH, pentru care 20% din taxele de școlarizare trebuie utilizate pentru fondul de burse.

CITEȘTE ȘI: Chirii cu 25% mai mari în centrele universitare

Urmează o criză financiară fără precedent? Ce s-a întâmplat astăzi

Urmează o criză financiară fără precedent? Bursele au scăzut miercuri, anticipând o recesiune economică în Statele Unite, din cauza înăspririi monetare, dar și în Europa dacă se va pronunța un embargo asupra gazelor rusești, potrivit […]

The post Urmează o criză financiară fără precedent? Ce s-a întâmplat astăzi appeared first on Cancan.

Banca Transilvania redevine cea mai căutată companie pe bursă

BET AeRO2 Bursa de Valori

Banca Transilvania redevine compania care a atras interesul celor mai multi investitori individuali de la Bursa de Valori Bucuresti.

Astfel, Banca Transilvania revine pe prima pozitie a clasamentului BVBescu Retail Pulse Chart dupa 3 editii trimestriale dominate de Teraplast, care cade pe locul 3.

Societatea bancara a atras atentia a 6 investitori din 10.

Medlife, cel mai mare furnizor de servicii private de sanatate din Romania, ajunge pe locul 2, 1 din 2 investitori declarand ca se uita cu interes la activitatea acestei societati.

Interesul investitorilor individuali, catre companiile de mari dimensiuni

One United Properties urca 10 pozitii fata de luna noiembrie, ajungand pe locul 4, in timp ce BRD si Fondul Proprietatea revin intre primele 10 companii de interes in randul investitorilor.

De cealalta parte, Norofert si Agroland Business Systems nu au mai reusit sa atraga la fel de mult interes din partea investitorilor individuali si ies din Top 10.

In ciuda unor rezultate anuale foarte bune, Bittnet Systems coboara 13 pozitii, pana pe locul 18, parasind Top 5.

Doar 5 din 9 societati nou listate reusesc sa atraga interesul investitorilor individuali

De la ultima editie a BVBescu Retail Pulse Chart, 9 societati s-au listat pe piata de capital din Romania.

Dintre acestea, Arobs Transilvania Software a atras cel mai mare interes in randul investitorilor de retail si debuteaza in clasament direct pe locul 13.

Softbinator Technologies, Roca Holding si DN Agrar reusesc si ele sa atraga interesul investitorilor individuali, debutand in clasament pe locurile 26, 32, respectiv 33.

Erste si Sphera Franchise Group, cea mai mare crestere a interesului investitorilor

In mod surprinzator, cea mai mare crestere a interesului, fata de luna noiembrie 2021, ii apartine unui emitent listat secundar la Bursa de Valori Bucuresti.

Ca urmare a rezultatelor financiare anuale excelente, Erste Bank reuseste o urcare spectaculoasa de 26 de pozitii, pana pe locul 24.

Sphera Franchise Group, societate care administreaza francizele Pizza Hut, KFC si Taco Bell in Romania, Italia si Republica Modova, urca 12 pozitii si revine in Top 30, pe locul 27.

Conpet urca 9 locuri si revine in Top 20, in timp ce Digi Communication si Transelectrica reusesc si ele un salt de 8 pozitii, ajungand pe locurile 22, respectiv 19.

In fine, Transport Trade Services, societate listata la mijlocul anului trecut pe Piata Principala de la BVB, urca 7 pozitii pana pe 12, apropiindu-se de Top 10.

Companiile de pe piata AeRO pierd teren

Daca in luna august 2021, jumatate dintre primele 40 de pozitii erau ocupate de companii listate pe Piata Secundara, in acest moment mai regasim doar 14 societati din Piata AeRO.

Mai mult, in acest moment, toti emitentii din Top 10 BVBescu Retail Pulse Chart sunt societati listate pe Piata Principala.

MAM Bricolaj si 2 Perfomrmant Network inregistreaza cele mai mari scaderi in topul interesului investitorilor de la BVB, pana pe 49, respectiv pana pe 38.

BRK Financial Group si Holde Agri Invest pierd si ele din focus, parasind Top 20.

Agroserv Mariuta, Alro Slatina., MAM Bricolaj, Vifrana, Cemacon, Firebyte Games si IAR Brasov parasesc Top 40.

Ultimele 3 au atras atentia, in luna februarie, a doar 3-5% dintre investitori.

CITEȘTE ȘI: Piața de capital din România: aproape două secole de existență

Ce efect a avut invazia rusească în Ucraina pentru piețele financiare

stock actiuni

Cel mai pesimist scenariu al crizei politice din Europa de Est, invadarea Ucrainei de către Rusia, s-a materializat astăzi de dimineață.

În aceste condiții, nu doar ucrainienii au de suferit, ci întreaga economie globală, așa cum reiese dintr-o analiză XTB.

Prețul petrolului a depășit pragul de 100 dolari pe baril

Rusia este un jucător cheie pe piața materiilor prime energetice, iar după invazia de dimineață, prețul petrolului a trecut de 100 dolari pe baril pentru prima dată din 2014.

În acest moment, Rusia exportă în jur de 5 milioane de barili de petrol în fiecare zi, aproximativ 5% din cererea globală.

Aproximativ jumătate din această cantitate este exportată în UE, iar dacă Occidentul decide să elimine Rusia din sistemul de plăți SWIFT, exporturile rusești către UE ar putea fi oprite.

Într-un astfel de scenariu, prețul petrolului ar putea crește cu 20-30 dolari pe baril.

Aurul și paladiul au crescut

Uncia de aur se tranzacționează cu peste 3% în creștere astăzi, aproape de 1.970 dolari și cu puțin peste 100 dolari sub maximele istorice.

Nu este prima dată când aurul se dovedește a fi un bun activ de refugiu în momente în care apar conflicte geopolitice.

Rusia este un producător important de paladiu, care este un metal cheie în producția de convertoare catalitice pentru sectorul auto.

În acest context, prețurile paladiului au crescut astăzi cu aproape 8%.

Piețele bursiere globale, aproape de nivelul din martie 2020

Piețele bursiere globale suferă cea mai amplă lovitură din 2020. Cu toate acestea, panica nu este la fel de mare ca la începutul anului 2020.

Corecția de pe piața futures a Nasdaq-100 s-a adâncit astăzi la peste 20%. O mare parte a acestei scăderi a fost însă cauzată de așteptările privind înăsprirea politicii monetare a Fed.

Contractele futures pe DAX au scăzut cu aproximativ 15% de la jumătatea lunii ianuarie și se tranzacționează în apropierea maximelor prepandemice.

Afacerile din Ucraina sunt în pericol

Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că firmele și companiile cu o mare expunere în Rusia sunt cele mai afectate.

Indicele bursier rusesc RTS a scăzut cu peste 60% de la maximul din octombrie 2021 și s-a tranzacționat pentru scurt timp sub minimele din 2020.

În acest context, acțiunile companiei Polymetal International au scăzut cu peste 30% la Bursa de Valori din Londra deoarece piața se teme că sancțiunile vor afecta companiile anglo-rusești.

Renault este, de asemenea, afectată deoarece Rusia este a doua cea mai mare piață pentru companie.

Băncile cu expunere mare în Rusia – UniCredit și Societe Generale – scad și ele puternic.

Inflație crește

Din punct de vedere economic situația este clară, conflictul militar va genera un nou impuls inflaționist.

Prețurile aproape tuturor mărfurilor se tranzacționează în creștere, în special ale mărfurilor energetice.

Cu toate acestea, în cazul piețelor de materii prime, multe vor depinde de modul în care conflictul afectează logistica. .

Incredibil este că lanțurile globale de logistica nu și-au revenit încă după impactul pandemiei și acum iese la suprafață un alt factor negativ.

Potrivit indicatorului New York Fed, lanțurile globale de aprovizionare sunt cele mai restrânse din istorie.

Ce urmează?

O întrebare cheie pentru piețele globale este acum cât de mult va escalada conflictul? Răspunsul la această întrebare va fi cheie pentru calmarea piețelor.

Odată ce va începe să se contureze un răspuns, investitorii vor putea estima impactul sancțiunilor și vor apărea speculații privind schimbări ce vor avea loc în politica economică.

CITEȘTE ȘI: Tesla este cea mai deținută acțiune de către investitori pe platforma eToro

Acuzaţii neobişnuite la cea mai mare bursă din India! Un yoghin a influențat activitatea Bursei Naţionale de Valori

Probleme mai puţin obişnuite la cea mai mare bursă din India! Un guru spiritual din Himalaya, implicat în mersul Bursei Naţionale de Valori din India Chitra Ramkrishna, fost director general al Bursei Naţionale de Valori (NSE), a împărtăşit informaţii confidenţiale cu un yoghin şi i-a cerut sfatul cu privire la deciziile cruciale. Totul a ieşit […]