Donald Trump iese iar în evidență. Președintele american refuză să participe la o dezbare online cu Biden. „Nu am de gând să-mi pierd timpul!”

Donald Trump a anunțat că nu intenționează să participe la dezbaterea online pe care urma să o aibă cu adversarul său în campania electorală, Joe Biden.

Anunțul vine după ce Donald Trump și Joe Biden să fie organizată online, pentru a proteja sănătatea participanților, după ce președintele SUA a fost diagnosticat cu COVID-19.

Citește și: Donald Trump, bolnav de COVID-19, a părăsit spitalul! Mesajul președintelui american: ”Am fost în prima linie!”

„Nu voi face o dezbatere virtuală”, a declarat Trump pentru Fox Business. „Comisia încearcă să îl protejeze pe candidatul demorcat”, a mai adăugat președintele american.

„Nu am de gând să-mi pierd timpul. Să stai în spatele unui computer, ridicol! Ești întrerupt… Nu voi participa la o dezbatere online”, a spus șeful de la Casa Albă.

„Pentru a proteja sănătatea și siguranța tuturor participanților la cea de-a doua dezbatere prezidențială, evenimentul va lua forma unei întâlniri la care candidații vor participa din locații separate”, se arată într-un comunicat al comisiei.

Dezbaterea ar urma să aibă loc pe 15 octombrie

Participanții la dezbatere, candidatul democrat, publicul și moderatorul, Steve Scully, producător și editor politic la televiziunea C-SPAN, ar fi urmat să fie prezenți în Miami, Florida, așa cum era planificat, iar președintele Donald Trump, infectat cu coronavirus, să participe de la Casa Albă. Dezbaterea este programată pentru 15 octombrie, scrie Digi24.

Anterior, candidatul democrat pentru președinția SUA, Joe Biden, a afirmat că, dacă Donald Trump este în continuare pozitiv la COVID-19, pentru următoarea lor dezbatere televizată din 15 octombrie, aceasta nu ar trebui organizată.

Nu rata: Informații noi despre starea de sănătate a lui Donald Trump: „Suntem foarte mulțumiți de progrese”

Joe Biden şi-a mărit avantajul în sondajele de opinie după o primă dezbatere haotică şi incisivă, la 29 septembrie. Trei zile mai târziu, Donald Trump, 74 de ani, a anunţat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Modelul grotesc prinde curaj

A înnebunit lumea sau din cînd în cînd se întoarce cu fundul în sus?

Nici una, nici alta, ar răspunde junii politicieni din USR, partidul cel mai nou scăpat în Parlament de alegătorii consumatori de muzică house și hip-hop. Aceasta este forma modernă de a te exprima, de a protesta, de a contesta, de a polemiza, de a lupta în politică. Zilele trecute am văzut secvențe din scandalul provocat de USR în Parlament, la dezbaterea legilor Justiției. Secvențe, pentru că nu sunt masochist, nu pot urmări ore și ore un asemenea comportament cu iz de scandal în curtea unui lazaret.

Cum Dumnezeu a scăpat o asemenea grupare în Parlamentul României? Am mai văzut secvențe în care USR-iști lansați de Nicușor Dan săreau calul și încercau să-i întărîte pe tot felul de parlamentari, doar-doar se vor alege cu un pumn în gură sau cu o înjurătură pentru a striga mai apoi: „Ați văzut? Ei sunt adepții violenței!“.

La o ieșire din sala de dezbateri a uneia dintre Camere, useriștii se instalaseră la ușă, cu lozinci de doi lei, pe hîrtii A4, și cu o gură mai ascuțită și mai rea ca un tăiș de coasă ruginită. Și strigau din răsputeri la dușmanii lor politici, doar-doar va izbucni un pui de bătaie. Un soi de comportament isteric, agresiv și băgăcios, fără nici o idee, fără nici o finețe polemică, un fel de cosor verbal în stilul lui Mălin Bot, care o caută cu lumînarea la fiecare cuvînt, asta pare să fie noua modă din Parlament, dar și de pe străzile Bucureștilor, unde membrii și adepții USR luptă contra PSD – ALDE.

Unii jurnaliști au scris despre implicarea SRI-ului în nașterea și susținerea acestui partid fără ideologie, fără cultură politică, fără norme de comportament. Pe mine, unul, nu mă rod prea tare asemenea filiații. Tipul acesta de comportament, incapacitatea de a emite mai mult decît obrăznicii sunt suficiente pentru a ne pune problema noului fel de a face poltică. Și încotro ne duce el cu țară cu tot.

Am văzut-o miercuri seară în exercițiul funcțiunii pe Cosette Chichirău, cichirindu-se la Șerban Nicolae, și el unul mai tare în clonț decît o cloșcă băgată în priză. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea voci care să ridice în Parlament durerile poporului român. De la parlamentarii Moldovei de altădată la isteria Cosettei Chichirău este distanța de la boierie la sălbăticie.

Geaba lumea Ieșilor se strînge oripilată. Ea a votat-o pe această cucoană oțetită, alergînd scîrțiit după un strop de glorie. Ea ni s-a prezentat ca fiind noua înfățișare a Chiriței, ca întruchipînd protestatarul care nu știe pentru ce luptă, ea este modelul de politician pentru care obrazul este o modă răsuflată rămasă din perioada dintre cele două războaie. Geaba au scris colegii noștri de la Iași că Chichireasca a pătat obrazul orașului. A fost doar începutul!

„Cosette Chichirău s-a făcut de râs și a făcut de râs Iașul. Este incredibil cum un asemenea specimen a reușit să ajungă în Parlamentul României“ (Bună Ziua, Iași). Nu timișorenii sau clujenii au trimis o asemenea cucoană în viața politică a României. Nu universitarii din Cluj și din Iași l-au susținut pe Cristian Ghinea pentru un scaun în Parlament sau pentru un post de ministru. Nu limbajul lui zăltat deschide calea unei salvări în politica românească. Ne aflăm doar în fața unei spectaculoase schimbări de comportament. Vadim, Funar și Mitică Dragomir, Becali și Vanghelie sunt deja personaje vetuste, naive, din alt veac. Generația Chichireascăi vine mai degrabă din incultura și agresivitatea jucătorului de PlayStation 4, cel care trage în primul ieșit în cătarea puștii sale. De ce? Uite așa!

USR-istul de azi este egal cu protestatarul care își construiește singur argumentele împotriva logicii și crede în ele cu măselele încleștate, fiind gata să te execute fără să știe de ce.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

The post Modelul grotesc prinde curaj appeared first on Cotidianul RO.