Când va ajunge euro să valoreze 5 lei. Ce spun economiștii

În contextul pandemiei de coronavirus, care pune la încercare economiile a numeroase state, euro ar putea ajunge la valoarea de 5 lei, avertizează specialiștii.

Economistul Adrian Măniuțiu a vorbit despre devalorizarea continuă a leului în raport cu principalele monede.

„Depinde dacă întrăm sau nu în lockdown”

„Văd un pericol de 4,9 lei până spre finalul anului, dar asta depinde de cum ne mișcăm din punct de vedere financiar, dacă intrăm sau nu în lockdown. În momentul în care începem să ne punem bani deoparte în euro, punem o presiune fantastică pe leu. Sumele sunt mici, dar înmulțite cu milioane și repetate luni și săptămâni, cumulat, pun o presiune fantastică pe leu”, a explicat Măniuțiu la Antena 1. 

„Producem mult prea puțin și, importând, statul, la un nivel mult mai mare, e nevoit să vândă lei, adică să-i scoată în piață, îi devalorizează astfel, pentru că inundă piața cu lei și cumpără, în schimb euro. Se întâmplă când importăm. Fiecare bun pe care-l cumpărăm de la supermarket și care nu vine din România pune, de asemenea, o presiune pe leu, pentru că el trebuie plătit într-o altă valută. Trebuie vânduți leii și asta face moneda națională să fie mai slabă”, a mai spus specialistul. 

Mănuțiu consideră că „circul” din România pune, de asemenea, presiune pe moneda națională: „Nu s-a schimbat nimic de la Caragiale încoace, ne place foarte mult circul și circul adaugă sarea și piperul, dar și un risc politic suplimentar, care pune din nou presiune pe monedă și face ca leul să fie slab”. 

Foto: pixabay.com

Curs valutar BNR, joi, 24 septembrie 2020. Cât costă astăzi euro, dolar și lira

Banca Națională a României afișează, astăzi, 24 septembrie 2020 cursul valutar. Deși publicarea indicilor va avea loc la ora 13:00, până la această oră rămâne valabil cursul valutar din data de ieri, 23 septembrie 2020. Curs valutar BNR, joi, 24 septembrie 2020 Euro creşte la 4,87 lei, faţă de 4,8641 lei, nivelul anunţat ieri de BNR […]

The post Curs valutar BNR, joi, 24 septembrie 2020. Cât costă astăzi euro, dolar și lira appeared first on Cancan.ro.

Cum a obținut achitarea celebrul medic al vedetelor, acuzat de uciderea din culpă a unei paciente!? ”Inculpatul a participat la operație ca …”

Renert Gad Ofir, cunoscut drept esteticianul vedetelor, avea să fie implicat într-un mega-scandal, după ce a participat la o intervenție chirurgicală în urma căreia pacienta a murit. Se întâmpla în 2010, iar de atunci au trecut termene peste termene! În final, Renert era singurul care scăpa basma curată. Cum a obținut medicul achitarea?  CANCAN.RO a […]

The post Cum a obținut achitarea celebrul medic al vedetelor, acuzat de uciderea din culpă a unei paciente!? ”Inculpatul a participat la operație ca …” appeared first on Cancan.ro.

Curs valutar BNR, vineri, 18 septembrie 2020. Cât costă azi euro, dolar și lira

Banca Națională a României afișează, astăzi, vineri, 18 septembrie 2020 cursul valutar. Publicarea indicilor celor mai importante monede se face la ora 13.00, iar până atunci rămâne în vigoare cursul de joi, 17 septembrie 2020. Curs valutar pentru vineri, 18 septembrie 2020 În ședința de joi a specialiștilor bancari, euro a înregistrat un nou record […]

The post Curs valutar BNR, vineri, 18 septembrie 2020. Cât costă azi euro, dolar și lira appeared first on Cancan.ro.

Curs valutar BNR, vineri, 11 septembrie 2020. Cât costă azi euro, dolar și lira

Banca Națională a României afișează, astăzi, 11 septembrie 2020 cursul valutar. Deși publicarea indicilor va avea loc la ora 13:00, până la această oră rămâne valabil cursul valutar din data de ieri, 10  septembrie 2020. Curs BNR 11 septembrie 2020. Cât costă un euro Banca Națională a României va anunța cursul valutar BNR valabil pentru ziua de […]

The post Curs valutar BNR, vineri, 11 septembrie 2020. Cât costă azi euro, dolar și lira appeared first on Cancan.ro.

Curs valutar BNR, miercuri, 9 septembrie 2020. Cât costă azi euro, dolarul și lira

Banca Națională a României afișează, astăzi, 9 septembrie 2020 cursul valutar. Deși publicarea indicilor va avea loc la ora 13:00, până la această oră rămâne valabil cursul valutar din data de ieri, 8 septembrie 2020. Curs valutar BNR, marti, 8 septembrie 2020: 1 lira sterlina – 5,3754 lei 1 euro – 4,8545 lei 1 dolar […]

The post Curs valutar BNR, miercuri, 9 septembrie 2020. Cât costă azi euro, dolarul și lira appeared first on Cancan.ro.

Curs valutar BNR, luni, 7 septembrie 2020. Cât costă azi euro

Banca Națională a României va publica la orele prânzului cursul valutar al zilei. Până atunci, rămâne valabil indicele stabilit în ultima ședință de specialiștii BNR. Se pare că leul se depreciază din nou in fața monedei europene. Iată valorile principalelor menede. Cu cat se vand principalele monede la casele de schimb valutar, conform cursului valutar […]

The post Curs valutar BNR, luni, 7 septembrie 2020. Cât costă azi euro appeared first on Cancan.ro.

Curs valutar BNR, sâmbătă, 8 august 2020. Cât costă astăzi 1 euro si 1 dolar

Banca Națională a României afișează, astăzi, 8 august 2020 cursul valutar. Publicarea indicilor celor mai importante monede se face la ora 13.00, iar până  atunci rămâne în vigoare cursul de vineri, 7 august 2020. Curs valutar BNR, vineri, 7 august 2020: 1 lira sterlina – 5,3607 lei 1 euro – 4,8375 lei 1 dolar – […]

The post Curs valutar BNR, sâmbătă, 8 august 2020. Cât costă astăzi 1 euro si 1 dolar appeared first on Cancan.ro.

Curs valutar BNR, marți, 4 august 2020. Cât costă azi un euro si un dolar

Banca Națională a României afișează, astăzi, 4 august 2020 cursul valutar. Publicarea indicilor celor mai importante monede va avea loc la ora 13.00. Până atunci, rămâne în vigoare cursul de luni, 3 august 2020. Curs valutar BNR, luni, 3 august 2020: 1 lira sterlina – 5,3685 lei 1 euro – 4,8351 lei 1 dolar – […]

The post Curs valutar BNR, marți, 4 august 2020. Cât costă azi un euro si un dolar appeared first on Cancan.ro.

Curs valutar BNR 12 iulie 2020. Cu câți lei vând un euro băncile din România

Noul curs valutar pentru ziua de joi, 16 iulie, va fi anunțat de Banca Națională a României (BNR) în jurul orei 13:00. Pentru astăzi, Euro începe ziua tot la valoare de 4,84 lei, în aceeaşi tendinţă ca în precedentele zile când a crescut uşor, la cursul BNR. Moneda unică europeană, euro, a avut un mijloc […]

The post Curs valutar BNR 12 iulie 2020. Cu câți lei vând un euro băncile din România appeared first on Cancan.ro.