O localitate din Galați a intra în izolare, din cauza numărului mare de persoane infectate

Localitatea Cuca din Galați a întrat în izolare după ce numărul de persoane infectate cu noul virus a explodat. Astfel, carantina a fost impusă joi dimineață, iar forțele de ordine s-au asigurat că nimeni nu intră sau iasă din coună.

Localitate Cuca a intrat în izolare după ce rata de infectare a ajuns la 4,74 de cazuri la 1000 de locuitori. Se pare că virusul a fost adus în sat de o localnică de la un pelerinaj. (CITEȘTE ȘI: SCANDAL DE ZILE MARI ÎN GALAȚI! UN SUSPECT DE COVID A REFUZAT SĂ FIE TRANSPORTAT LA SPITAL PENTRU INVESTIGAȚII. AU INTERVENIT JANDARMII)

Astfel, în urma decizie de izolare, joi dimineața, în localitatea din Galaţi au fost prezente 15 echipaje de jandarmi şi poliţie la toate intrările şi ieşirile din comună. Nimeni nu are voie să intre sau să iasă din localitate decât cu declaraţia pe propria răspundere.

Autoritățile au grijă să legitimeze pe toată lumea, iar cei care sunt în tranzit nu au voie să oprească absolut deloc în comună.

Virusul a fost adus de o localnică

Se pare că virusul a fost adus în sat de o localnică, de la un pelerinaj. Conform prefectului de Galaţi şi primarului localităţii Cuca, totul a început de la o femeie care a fost la un pelerinaj în Moldova, la mânăstiri şi de acolo ar fi luat virusul şi l-ar fi adus în comunitate.

În sat există mai multe focare de infecția, din acest motiv autoritățile au considerat necesară instaurarea carantine, potrivit Antena 3 (VEZI ȘI: LUDOVIC ORBAN, ANUNȚ DE ULTIM MOMENT. PREMIERUL ROMÂNIEI CERE IMPUNEREA DE NOI RESTRICȚII, DUPĂ CE CAZURILE POZITIVE AU EXPLODAT)

Potrivit hotărârii luate, de miercuri dimineaţa de la ora 5, localitatea Cuca se află în izolare. În toate spaţiile publice, în cele interioare şi exterioare trebuie purtată masca de protecţie. Ca şi restricţie localnicii nu vor mai avea voie să iasă din casă între orele 22:00 şi 06:00 dimineaţa.

O localitate din judeţul Galaţi, în carantină de azi din cauza numărul mare de infecții cu SARS-CoV-2. Circulația între 22 și 6 a fost interzisă

Comuna Cuca din judeţul Galaţi a fost plasată în carantină începând de astăzi, 8 octombrie, din cauza numărul mare de infecții cu SARS-CoV-2. Circulația între orele 22:00 și 006:00 a fost interzisă.

Citește și: Adrian Păunescu a prevestit pandemia de coronavirus. Versurile te cutremură: “Bolnavii sunt chemați să se supună / să li se spună: nu mai aveți leac…”

Comuna Cuca din judeţul Galaţi, în carantină de azi din cauza numărul mare de îmbolnăviri cu COVID-19

Autoritățile din comuna Cuca au impus decizia din zorii acestei zile, de la ora 05:00; potrivit statisticilor, rata de îmbolnăvire cu noul coronavirus a ajuns în localitate la 4,74 cazuri la mia de locuitori, relatează News.ro.

Cererea de instituire a carantinei a aparţinut CJSU Galaţi, iar Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a aprobat şi emis ordinul în acest sens pe o perioadă de 14 zile. În acest interval, în/din zona carantinată este permisă intrarea/ieşirea pentru mijloacele de transport auto destinate transportului călătorilor/de marfă, fără oprire, care se deplasează în alte localităţi decât cea carantinată, având ca itinerarii: DN 24 D Galaţi – Bârlad; DJ 255 Rediu – Cuca – intersecţie cu DN 24 D; DJ 255 Fârţăneşti – Cuca – intersecţie cu DN 24 D.

Nu rata: Nelu Tătaru, declarații dure: “Nu putem să nu respectăm niște reguli și pe urmă tot noi să strigăm că n-avem loc în spital”

Transportul de marfă, materii prime sau alimente pentru populaţie se realizează pe baza documentelor justificative, care să indice scopul şi destinaţia transportului. Voluntarii vor asigura alimente, medicamente şi bunuri de strictă necesitate, pe baza unei adeverinţe eliberate de către Primăria Cuca.

Lista de voluntari va avea un număr de maxim 15 persoane şi va fi întocmită de către Primăria Cuca, componenţa acesteia rămânând neschimbată pe toată durata institurii măsurii şi avizată de către Centrul Judeţean pentru Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Galaţi.

Află și: Povestea americanului care are 150 de copii, șase dintre ei născuți doar în timpul pandemiei de coronavirus

Informații privind pandemia la nivel global

Conform informațiilor făcute publice în această dimineață, în jurul orei 09:00, în lume există 36.401.583 de oameni care s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2, iar 1.060.563 dintre aceștia au pierdut lupta la viață. Medicii de pe întreg mapamondul au anunțat că 27.418.538 de persoane s-au vindecat de COVID-19. SUA, India, Brazilia, Rusia, Columbia, Spania și Argentina sunt cele mai afectate state de pandemia de coronavirus. În România, bilanțul celor care au fost depistați pozitiv a ajuns la 142.570 de oameni, iar cel al morților, la 5.203.

Sursa foto: google.com & pixabay.com/ro

Scandal de zile mari în Galați! Un suspect de COVID a refuzat să fie transportat la spital pentru investigații. Au intervenit jandarmii

Un scandal de zile mari a avut loc astăzi în Galați. Totul a plecat de la faptul că un suspect de COVID-19 a refuzat să fie transportat la spital pentru mai multe investigații. În acest caz au intervenit și jandarmii, iar situația a degenerat rapid. Joi, o femeie a sunat la 112 și a anunțat […]

The post Scandal de zile mari în Galați! Un suspect de COVID a refuzat să fie transportat la spital pentru investigații. Au intervenit jandarmii appeared first on Cancan.ro.

Caz înfiorător! O tânără de 17 ani și-a ucis nou-născutul! L-a lovit și l-a sugrumat până când acesta a murit

Un caz înfiorător a avut loc în Galați, acolo unde o tânără mamă de doar 17 ani și-a ucis nou-născutul. Aceasta la agresat și sugrumat, până când cel  mic a decedat. Din primele informații se pare că tânăra a născut singură, acasă, iar după ce și-a văzut copilul a început să îi aplice lovituri violente, […]

The post Caz înfiorător! O tânără de 17 ani și-a ucis nou-născutul! L-a lovit și l-a sugrumat până când acesta a murit appeared first on Cancan.ro.

Județul Galați revine la restricțiile din timpul stării de urgență. Ce nu mai au voie să facă oamenii

După Iași, un alt județ revine la restricțiile impuse în starea de urgență. La Galaţi, se va restricţiona accesul în pieţe, astfel încât să nu se formeze aglomeraţie. Se închid toate locurile de joacă, inclusiv cele private. Ca urmare ca creșterii mari de infectare la nivel comunitar, au autotățile locale au decis să ia măsuri […]

The post Județul Galați revine la restricțiile din timpul stării de urgență. Ce nu mai au voie să facă oamenii appeared first on Cancan.ro.

Nou focar de COVID-19 în Galați. Spitalul de copii are 12 cadre medicale medicale infectate

12 cadrele medicale ale Spitalului Judeţean de Copii Galaţi au fost confirmate cu Covid-19, autorităţile de sănătate publică declarând focar de coronovirus şi în aceasta unitate medicală. Potrivit autorităților locale, ca urmare a confirmării celor 12 cadre, s-a dispus realizarea unei dezinfecţii riguroase ceea ce a determinat închiderea temporară a unei secţii. De asemenea, s-a […]

The post Nou focar de COVID-19 în Galați. Spitalul de copii are 12 cadre medicale medicale infectate appeared first on Cancan.ro.

Un nou focar de Covid-19! Aproximativ 100 de persoane au fost depistate pozitiv la şantierul naval Damen din Galaţi

Focarul de infecție cu virusul COVID-19 de la șantierul Naval Damen Galaţi a atins o cifră de 95 de persoane. Printre cei infectați se numără angajaţi ai companiei şi salariaţi ai subcontractorilor. Conform cifrelor oficiale prezentate de reprezentanţii Damen SA Galaţi, de la începutul epidemiei, pe platforma navală au fost înregistrate aproape o sută de […]

The post Un nou focar de Covid-19! Aproximativ 100 de persoane au fost depistate pozitiv la şantierul naval Damen din Galaţi appeared first on Cancan.ro.

Un bolnav asimptomatic a fost găsit mort în propria locuință! Bărbatul refuzase internarea

Crește numărul de decese în rândul persoanelor depistate cu noul coronavirus, asimptomatice, care refuză internarea. După ce zilele trecute au fost înregistrate câteva astfel de decese, marți seara a mai fost descoperit un alt caz asemănător. Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, din Galaţi. Acesta a refuzat să se interneze deși a […]

The post Un bolnav asimptomatic a fost găsit mort în propria locuință! Bărbatul refuzase internarea appeared first on Cancan.ro.

Un bolnav asimptomatic a fost găsit mort în propria locuință! Bărbatul refuzase internarea

Crește numărul de decese în rândul persoanelor depistate cu noul coronavirus, asimptomatice, care refuză internarea. După ce zilele trecute au fost înregistrate câteva astfel de decese, marți seara a mai fost descoperit un alt caz asemănător. Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, din Galaţi. Acesta a refuzat să se interneze deși a […]

The post Un bolnav asimptomatic a fost găsit mort în propria locuință! Bărbatul refuzase internarea appeared first on Cancan.ro.

Încă un oraș din România a depășit pragul de 1.000 de infectări cu noul coronavirus

Nu mai puțin de 71 de persoane au fost desoperite infectate cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, iar bilanțul de la începutul pandemiei a ajuns la 1.040 de cazuri. Este vorba despre Galați, iar focarul cel mai mare a fost depistat la Spitalul Județean de Urgență, unde Secția ATI este plină. CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS […]

The post Încă un oraș din România a depășit pragul de 1.000 de infectări cu noul coronavirus appeared first on Cancan.ro.