Carmen Simionescu își tratează soțul ca pe un rege! Ce surpriză i-a făcut fiica lui Adrian Minune lui Bogdan Căplescu, de ziua lui

Carmen Simionescu știe cum să-și răsfețe soțul! Astfel, fiica lui Adrian Minune i-a pregătit lui Bogdan Căplescu o surpriză de zile mari. Mai exact, artista a organizat o petrecere ca la carte pentru tatăl fetiței sale.

Când vine vorba de bărbatul iubit, Carmen Simionescu nu se uită deloc la bani! Fiica lui Adrian Minune a știut că soțul ei merită o super-surpriză de ziua sa de naștere, așa că nu a mai stat pe gânduri și a organizat totul de una singură.

Pe lux și opulență, cu meniuri alese și invitați de seamă, cei doi îndrăgostiți au petrecut până în zorii zilei, iar atmosfera a fost întreținută de Adrian Minune, care a cântat pentru ginerele său. În momentul în care a ajuns la localul cu pricina, Bogdan Căplescu a fost extrem de impresionat de surpriza pe care i-a făcut-o soția sa, însă a dat startul repede la petrecere și s-a simțit ca un rege!

„Trebuie să vă recunosc că am emoții de numai pot pentru că în seara asta îi organizăm o petrecere surpriză lui Bobo. El nu știe absolut nimic, știe doar că are o întâlnire cu nașul nostru și nașul nostru îl va aduce la locația unde facem petrecerea surpriză”, a spus Karmen pe InstaStory, cu puțin timp înainte de marele eveniment.

Petrecere cu restricții de pandemie

Cu toate că a organizat o petrecere cu mare fast, Carmen Simionescu a ținut cont de restricțiile din această perioadă, mai ales că petrecerea a avut loc în interiorul unui local. Dacă până acum existau sute de invitați la o asemenea ocazie, acum, fiica lui Adi Minune a ținut cont de regulile impuse de autorități. S-a respectat numărul de invitați, pentru ca totul să decurgă ca la carte, iar surpriza serii a fost chiar micuța Sofia, fiica celor doi, care a asistat la momentul tortului.

Imagini fabuloase de la mega-evenimentul din familia lui Adrian Minune

A fost mega-petrecere în familia unuia dintre cei mai renumiți maneliști de la noi din țară. Karmen Simionecu , chef la dublu în vreme de pandemie. Artista și-a creștinat și a rupt turta fiicei sale, Sofia Rossa. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini fabuloase de la super-petrecerea din familia lui Adrian Minune. D.A.S.(Departamentul de Anchete […]

The post Imagini fabuloase de la mega-evenimentul din familia lui Adrian Minune appeared first on Cancan.ro.

Karmen Minune și-a fotografiat burtica de gravidă! Cum arată acum artista

La 21 de ani, Karmen Simionescu trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei! Artista este însărcinată și urmează să devină mămică pentru prima oară. Recent, ea și-a fotografiat burtica de gravidă și a făcut publice imaginile. Bruneta se află într-o vacanță de lux la Barcelona, alături de iubitul ei. “Sofia, iubirea mea”, […]

The post Karmen Minune și-a fotografiat burtica de gravidă! Cum arată acum artista appeared first on Cancan.ro.