Majoritatea românilor achiziționează fructe și legume de la producători locali

64% din români consideră că piața producătorilor locali se va dezvolta în următorii 5 ani, o arată cel mai recent studiu iSense Solutions.

Pentru 37% dintre românii din mediul urban un producător se încadrează în categoria de „producător local” dacă produsele alimentare au la bază rețete tradiționale românești.

Alți 36% consideră că trebuie să comercializeze produsele în localitatea sau regiunea în care sunt produse, 29% consideră că producătorul local se ocupă și de vânzarea produselor, în timp ce pentru 22% un producător local este acela care utilizează forța de muncă românească sau locală.

Când vorbim despre percepția despre producătorii locali, consumatorii din mediul urban îi asociază pe aceștia cu o calitate ridicată și cu tradiție, prin folosirea rețetelor autentice.

Totodată, aceștia îi asociază cu categoria de sustenabilitate pentru că susțin comunitățile locale și economia națională. Nu în ultimul rând, aceste produse le amintesc de copilărie.

Ce produse cumpără românii de la producătorii locali?

Întrebați care sunt principalele produse pe care le achiziționează de la producătorii locali, 92% dintre români declară că achiziționează fructe și legume, iar 54% cumpără produse alimentare prelucrate.

Ceva mai puțini achiziționează produse vestimentare (17%), 15% mobilier și 14% produse pentru gradină și bricolaj.

Totodată, când vorbim despre motivele pentru care aleg să consume produse românești, 64% afirmă că sunt mai gustoase, 56% o fac pentru a susține afacerile locale, pentru 54% acestea sunt mai sănătoase și tot 54% declară că le aleg pentru gustul tradițional românesc.

63% dintre românii din mediul urban afirmă că se informează despre producătorii locali de la prieteni sau familie, 42% din magazine, 38% de la raft, iar 37% de pe Facebook.

37% dintre românii din mediul urban afirmă că și-ar dori să cumpere produse locale de pe platforme dedicate producătorilor, iar 19% de pe site-urile supermarketurilor și a hipermarketurilor.

Alți 15% și-ar dori să facă aceste achiziții de la comunități online de producători prezente pe social media (Facebook, Instagram etc.).

CITEȘTE ȘI: Doar 18% dintre români cumpără lactate de la producători locali

Industria de legume și fructe din România, nivel record în 2021

legume si fructe

Cifra de afaceri a industriei de fructe și legume din România a crescut cu 17,4%, atingând un maximum istoric de 24,4 miliarde lei în 2020.

Pe sub-segmente, comerțul a înregistrat cel mai mare avans, de 19% (cifră de afaceri de 20,8 miliarde lei), iar activitatea de prelucrare a crescut cu 12% (afaceri de 1,4 miliarde lei).

Și cifra de afaceri a cultivatorilor de fructe și legume a crescut cu 5% față de 2019, la 2,1 miliarde lei în 2020, se arată într-o analiză KeysFin.

A crescut numărul de angajați și de companii din industrie

Numărul de angajați din industrie a crescut cu 1,9% față de 2019 și a fost cu 21% peste nivelul din 2016, la 27,5 mii de salariați în 2020.

Forța de muncă din comerț și prelucrare a crescut cu câte 7% fiecare, la 15,7 mii de angajați respectiv 4,3 mii de angajați în 2020.

La polul opus, cultivatorii au avut cu 10% mai puțini angajați față de 2019, respectiv 7,5 mii în 2020.

Numărul de companii a crescut cu 3,5% față de 2019 și a fost cu 24,5% peste nivelul din 2016, la 8,6 mii de companii în 2020.

Distribuția pe sub-segmente arată o piață relativ echilibrată: câte 43% dintre companii activau în comerț, respectiv în cultivare, restul în prelucrarea fructelor și legumelor.

Importurile de legume și fructe au ajuns la maximul istoric

Potrivit datelor INS, în 2020, importurile de legume și fructe au ajuns la maximul istoric de 1,2 miliarde euro, după un avans anual de 1,6% și o creștere de 252% față de 2011.

Exporturile de fructe și legume au crescut cu 9,3% față de 2019, însă cu doar 40% față de 2011, ajungând la valoarea de 173 milioane euro în 2020.

Deficitul balanței comerciale de fructe și legume a crescut cu 0,3% față de 2019 și a fost cu 374% peste nivelul din 2011, la cel mai ridicat nivel din istorie.

CITEȘTE ȘI: Românii au cumpărat mai multe fructe și legume în pandemie

Carrefour a continuat și în 2020 parteneriatele cu producătorii locali

carrefour market calea bucuresti craiova

Carrefour a continuat să fie un partener puternic pentru Cooperativa de la Vărăști, care a produs în anul 2020 peste 7.425 tone de legume și verdețuri.

Retailerul a adus consumatorul mai aproape de fermieri prin Lădița cu verdețuri, prima dintr-o serie de produse cu legume și verdețuri cultivate local.

Proiectul a venit să susțină micii producători, care se confruntau cu dificultăți pe fondul stării de urgență instalate la nivel național.

Anul trecut, compania a lansat a doua a programului Creștem România Bio, adresat agricultorilor locali care doresc să facă tranziția către agricultura ecologică.

Peste 400 de fermieri au fost interesați de conversia la agricultura ecologică.

În paralel, a fost lansată eticheta „În conversie la agricultura ecologică”, care marchează la raft produsele în proces de conversie.

În total, Carrefour oferă în prezent peste 1.000 de produse BIO, reprezentând cea mai largă ofertă de pe piața retail din România.

Program dedicat și vinului românesc

În 2020, Carrefour a continuat să extindă programul Deschidem Vinul Românesc, oferind acces producătorilor la raft și încurajând consumul de produse românești.

Astfel, prin proiectul Vin din Regiunea Ta, 36 vinuri din totalul de 75 disponibile pe baza criteriului de proximitate, au fost extinse la nivel național în toată rețeaua de hipermarketuri.

Numărul cramelor mici și mijlocii a crescut de la 14 până la 26 în 2020.

În același timp, proiectul Exclusiv la Carrefour a vizat încheierea de parteneriate cu crame românești reputate care să dezvolte vinuri exclusiv pentru retailer.

La finalul anului 2020, 15 vinuri au fost create în cadrul programului, de către 5 crame: Aurelia Vișinescu, Domeniul Bogdan, Via Viticola, Crama Davino și The Iconic Estate.

Totodată, prin proiectul Premium, au fost listate peste 140 de vinuri în cadrul acestui pilon al programului, până la finalul anului 2020.

The post Carrefour a continuat și în 2020 parteneriatele cu producătorii locali appeared first on Money Buzz!.