E oficial sfârșitul acestui tip de benzină! Va preveni peste 1,2 milioane de decese pe an

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a anunțat că ultimele rezerve de benzină cu plumb din Algeria au fost lichidate oficial în iulie 2021. Oficialii spun că sfârșitul consumului de benzină cu plumb va preveni peste 1,2 milioane de decese pe an și reprezintă un pas important către îmbunătățirea aerului din întreaga lume, potrivit The Guardian. Benzina […]

Cum ar fi arătat lumea dacă Primul Război Mondial nu ar fi avut loc

Aceste rețele, combinate cu rivalități etnice și de frontieră, au explodat odată cu asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, scrie The Grunge. Marele Război a dus la pieirea a 20 de milioane de oameni și la schimbări naționale, sociale și tehnologice care au definit fundamental secolele XX și XXI. Cum ar fi arătat însă lumea dacă această […]

S-a anunțat sfârșitul lumii: Nu dau prea multe speranţe pentru viitorul planetei noastre. Anunțul făcut de un om de știință

Foamea de dezvoltare economică s-ar putea să ne ducă către un dezastru  ireversibil,  transmite antropologul britanic Jane Goodall, în vârstă de 87 de ani, o cercetătoare de renume mondial, într-un avertisment demn de luat în seamă. Sfârșitul lumii este aproape spune cercetătoarea Jane Goodall, cercetătoarea britanică, transmite că omenirea va fi distrusă nu foarte târziu, […]