Alertă meteo cu efect imediat. ANM avertizează: mai multe județe se află sub cod portocaliu de furtuni puternice

ANM a făcut un anunț de ultim moment. Mai multe județe din România se află sub cod portocaliu de ploi și vijelii, precum și descărcări electrice.

După o bună perioadă în care am avut parte de temperaturi ridicate și soare cât cuprinde, se pare că toamna vrea să-și intre în drepturi cât mai repede.

Potrivit informațiilor oferite de ANM, mai multe județe din România se află sub avertizare de cod portocaliu de ploi și vijelii, însoțite de vânt puternic și descărcări electrice. Avertizarea este valabilă în această dimineață, cu posibilitate de prelungire până spre după-amiază.

Județele vizate de furtuni puternice

Județul Gorj: Târgu Cărbunești, Novaci, Baia de Fier, Bengești-Ciocadia, Bustuchin, Roșia de Amaradia, Prigoria, Logrești, Polovragi, Albeni, Bumbești-Pițic, Licurici, Berlești, Jupânești, Alimpești, Bărbătești;
Județul Vâlcea: : zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Vâlcea: Călimănești, Brezoi, Horezu, Berbești, Vaideeni, Alunu, Tomșani, Stoenești, Cernișoara, Costești, Bărbătești, Slătioara, Pietrari, Păusești-Măglași, Mateești, Păușești, Oteșani, Stroești, Grădiștea, Copăceni, Băile Olănești, Bunești, Muereasca, Sinești, Sălătrucel, Măldărești.

În aceste localități urmează să apară descărcări electrice, cantități mari de apă, dar și grindină de dimensiuni mari!

Cod galben în mai multe județe din România

Aceasta nu este, însă, singura avertizare venită din partea ANM. Meteorologii au lansat un avertisment de cod galben de vreme rea, ieri, la ora 15:00. Avertizarea rămâne în vigoare până astăzi, la ora 18:00.

În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în vestul și nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul și nordul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Moldovei. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85…95 km/h), iar local și temporar și în vest și în nord-est (rafale în general de 50…60 km/h).

ANM, anunț de ultim moment: se schimbă vremea radical în România! Se vor înregistra temperaturi de peste 30 de grade, în luna octombrie

După câteva zile în care temperaturile au fost destul de scăzute, se pare că un val de aer tropical va lovi România și se vor înregistra maxime de peste 30 de grade Celsius.

Specialiștii ANM au făcut un anunț de ultim moment. Se pare că România va fi lovită de un val de aer tropical ce va duce la creșterea temperaturilor. Astfel, potrivit informațiilor emise de meteorologi, în unele zone sse vor înregistra maxime de peste 30 de grade Celsius în luna octombrie, ceea ce reprezintă o adevărată surpriză.

Meteorologii anunţă că temperaturile maxime se vor situa între între 25 și 31 grade la sfârşitul acestei săptămâni. Cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Cum va fi vremea sâmbătă

Ziua de sâmbătă va fi una deosebit de plăcută, în majoritatea regiunilor înregistrându-se temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă. Meteorologii anunță că vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, cu rafale de peste 80…90 km/h în jumătatea vestică a Carpaților Meridionali, iar la viteze mai mici, în general între 50 și 60 km/h, local în vest, nord-vest, est și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 10 și 20 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 4 grade. Dimineața și noaptea, pe arii relativ restrânse, se va forma ceață.

Cum va fi vremea duminică

Și duminică sunt așteptate temperaturi ridicate în România, însă în unele zone se vor înregistra și averse sub formă de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, iar local și temporar și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade. Dimineața și noaptea izolat vor fi condiții de ceață.

Avertisment cumplit din partea ANM. Ne așteaptă temperaturi foarte scăzute și fenomene extreme, în perioada următoare

ANM a emis un avertisment de ultim moment. Specialiștii susțin că în perioada următoare, în România se vor înregistra temperaturi extrem de scăzute, precum și fenomene meteo extreme.

Meteorologii au făcut un anunț de ultim moment cu privire la temperatura care se va înregistra la noi în țară, în perioada următoare. Mai exact, temperatura maximă a aerului se va încadra între 13 – 31 grade Celsius, iar cea minimă va oscila între 6 şi 21 de grade Celsius în toate regiunile.

Mai mult, specialiștii informează că România se va confrunta cu un fenomen meteo extrem: seceta pedologică puternică, ce se va menţine, în perioada 1 – 7 octombrie, în Maramureş, Crişana, Oltenia şi Dobrogea, dar şi în cea mai mare parte a Banatului şi Munteniei, acolo unde conţinutul de umiditate va prezenta valori deosebit de scăzute.

„În stratul de sol 0-20 cm ogor, rezerva de umiditate se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime pe suprafeţe agricole extinse din Moldova şi Transilvania, local în nordul, nord-vestul, vestul şi sudul Munteniei, izolat nord-estul Banatului. Conţinutul de umiditate va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Maramureş, Crişana, Oltenia şi Dobrogea, cea mai mare parte a Banatului şi Munteniei, local în sudul, centrul şi izolat estul Moldovei, centrul şi estul Transilvaniei”, menţionează specialiştii ANM.

În România se răcește vremea considerabil

La noi în țară, în perioada următoare se vor înregistra temperaturi extrem de scăzute în anumite zone, iar la munte este posibil să ningă, pe creste. De asemenea, meteorologii informează că pe lângă temperaturile scăzute, în România se vor înregistra ploi în perioada următoare, mai ales în zonele de deal și câmpie.

 

Avertizare meteo de la ANM! A fost emis cod portocaliu de ploi abundente și inundații

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a atenționat că vremea se înrăutățește și sunt așteptate ploi abundente în mare parte din țară.

Miercuri a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă până vineri dimineaţa în 11 judeţe, precum şi un Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, ce vizează zone din 20 de judeţe. (CITEȘTE ȘI: CUM VA FI VREMEA ÎN CAPITALĂ. ANM A EMIS O PROGNOZĂ SPECIALĂ)

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 septembrie, ora 10:00 – 2 octombrie, ora 10:00, pe durata Codului portocaliu, în Maramureş, nord-vestul Transilvaniei, nordul Crişanei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, va ploua temporar abundent, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 40 – 70 l/mp, transmite Agerpres.

Judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu sunt: Alba, Arad, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin şi Timiş.

Cod galben de vreme instabilă

În acelaşi timp, până vineri dimineaţa, la ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme instabilă. În vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zona de munte, va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate ce vor depăşi 25 – 35 l/mp. (VEZI ȘI: PROGNOZA METEO ANM PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. S-A TERMINAT CU CĂLDURA, VIN NINSORILE)

Meteorologii precizează că, miercuri, 30 septembrie, vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală va sufla cu peste 80 km/h, iar local şi temporar şi în sudul teritoriului, cu viteze în general de 55 – 60 km/h.

Avertizarea Cod galben va fi valabilă în zone din judeţele: Suceava, Neamţ, Bacău, Covasna, Harghita, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Arad şi Timiş.

S-a terminat cu căldura, vin ninsorile! Strat de zăpadă de peste 20-30 de cm

Prima lună de toamnă se aproprie de final, însă în unele zone pare că iarna deja și-a făcut apariția și a adus cu ea un strat considerabil de zăpadă.

În mai multe țări din Europa au fost înregistrate temperaturi scăzute, care au dus la ninsori, pe jos așternându-se un strat de zăpadă de 20-30 de centimetri. Astfel, în Austria, Franța, Elveția, dar și în Italia au fost surprinși primii fulgi de zăpadă. (CITEȘTE ȘI: PROGNOZA METEO ANM PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. S-A TERMINAT CU CĂLDURA, VIN NINSORILE)

În mediul online au apărut mai multe imagini și clipuri de la prima zăpadă, iar oamenii s-au bucurat de fenomen și au început deja sporturile de iarnă. S-a bifat primul dat cu sania și primul om de zăpadă.

Conform prognozei ANM, pe următoarele două săptămâni, sunt așteptate ninsori și în România, la munte la altitudini mari.

Prognoză meteo ANM pentru următoarele săptămâni

ANM a anunțat că în următoarea perioadă valorile termice sunt în scădere. S-a terminat cu căldura, iar ninsorile sunt aproape. Astfel, temperaturile scad la începutul intervalului și se vor situa ușor sub  normele perioadei, iar pană în data de 1 octombrie, media acestora va fi în jurul a 19 grade. (VEZI ȘI: PROGNOZA METEO ANM PENTRU URMĂTOAREA LUNĂ. CUM SE VOR SCHIMBA TEMPERATURILE)

Însă până la sfârșitul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere până la o medie de  27- 28 de grade, vremea devenind caldă pentru începutul lunii octombrie. În cea de-a doua  săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 20 grade.

În ceea ce privește zona montană, în următoarea perioadă se vor înregistra scăderi de temperatură și sunt anunțați chiar primii fulgi de zăpadă.

Răcirea vremii din primele zile ale intervalului se va resimți mai ales la valorile diurne.  Acestea vor fi în scădere de la medii de 14 grade, spre medii în jurul a 9 grade. Până la  începutul celei de-a doua săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere, spre o medie de 18 grade, vremea devenind caldă pentru această perioadă.

În cea de-a doua săptămână, media  maximelor va fi în scădere treptată, spre 10-11 grade. Temperaturile minime vor scădea  ușor până în data de 2 octombrie, de la o medie de 7 grade, la 4 grade.

În cea de-a doua  săptămână și temperaturile minime vor fi în scădere treptată, spre medii în jurul a 4 grade. În intervalul 28 septembrie – 2 octombrie vor fi precipitații, posibil și sub formă de lapoviță și ninsoare la altitudini mari. După data  de 6 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a precipitațiilor.

S-a terminat cu căldura, vin ninsorile! Strat de zăpadă de peste 20-30 de cm

Prima lună de toamnă se aproprie de final, însă în unele zone pare că iarna deja și-a făcut apariția și a adus cu ea un strat considerabil de zăpadă.

În mai multe țări din Europa au fost înregistrate temperaturi scăzute, care au dus la ninsori, pe jos așternându-se un strat de zăpadă de 20-30 de centimetri. Astfel, în Austria, Franța, Elveția, dar și în Italia au fost surprinși primii fulgi de zăpadă. (CITEȘTE ȘI: PROGNOZA METEO ANM PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. S-A TERMINAT CU CĂLDURA, VIN NINSORILE)

În mediul online au apărut mai multe imagini și clipuri de la prima zăpadă, iar oamenii s-au bucurat de fenomen și au început deja sporturile de iarnă. S-a bifat primul dat cu sania și primul om de zăpadă.

Conform prognozei ANM, pe următoarele două săptămâni, sunt așteptate ninsori și în România, la munte la altitudini mari.

Prognoză meteo ANM pentru următoarele săptămâni

ANM a anunțat că în următoarea perioadă valorile termice sunt în scădere. S-a terminat cu căldura, iar ninsorile sunt aproape. Astfel, temperaturile scad la începutul intervalului și se vor situa ușor sub  normele perioadei, iar pană în data de 1 octombrie, media acestora va fi în jurul a 19 grade. (VEZI ȘI: PROGNOZA METEO ANM PENTRU URMĂTOAREA LUNĂ. CUM SE VOR SCHIMBA TEMPERATURILE)

Însă până la sfârșitul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere până la o medie de  27- 28 de grade, vremea devenind caldă pentru începutul lunii octombrie. În cea de-a doua  săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 20 grade.

În ceea ce privește zona montană, în următoarea perioadă se vor înregistra scăderi de temperatură și sunt anunțați chiar primii fulgi de zăpadă.

Răcirea vremii din primele zile ale intervalului se va resimți mai ales la valorile diurne.  Acestea vor fi în scădere de la medii de 14 grade, spre medii în jurul a 9 grade. Până la  începutul celei de-a doua săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere, spre o medie de 18 grade, vremea devenind caldă pentru această perioadă.

În cea de-a doua săptămână, media  maximelor va fi în scădere treptată, spre 10-11 grade. Temperaturile minime vor scădea  ușor până în data de 2 octombrie, de la o medie de 7 grade, la 4 grade.

În cea de-a doua  săptămână și temperaturile minime vor fi în scădere treptată, spre medii în jurul a 4 grade. În intervalul 28 septembrie – 2 octombrie vor fi precipitații, posibil și sub formă de lapoviță și ninsoare la altitudini mari. După data  de 6 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a precipitațiilor.

Prognoza meteo ANM pentru următoarele două săptămâni. S-a terminat cu căldura, vin ninsorile

ANM a anunțat că în următoarea perioadă valorile termice sunt în scădere. S-a terminat cu căldura, iar ninsorile sunt aproape. Astfel, temperaturile scad la începutul intervalului și se vor situa ușor sub  normele perioadei, iar pană în data de 1 octombrie, media acestora va fi în jurul a 19 grade.

Însă până la sfârșitul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere până la o medie de  27- 28 de grade, vremea devenind caldă pentru începutul lunii octombrie. În cea de-a doua  săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 20 grade. (CITEȘTE ȘI: PROGNOZA METEO ANM PENTRU URMĂTOAREA LUNĂ. CUM SE VOR SCHIMBA TEMPERATURILE)

În  cea de-a doua săptămână temperaturile minime vor fi în scădere treptată, până la o medie  în jurul a 9 grade. În intervalul 28 septembrie – 1 octombrie sunt așteptate ploi, iar după  data de 5 octombrie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi din nou în creștere.

 ANM, prognoza meteo – Crișana

Maximele termice sunt în scădere în primele zile ale intervalului și se vor situa ușor sub  normele perioadei, iar pană în data de 1 octombrie, media acestora va fi de 17-18 grade.  Până în data de 4 octombrie, valorile maxime vor fi în creștere spre o medie în jurul a 28 de  grade, vremea devenind caldă pentru începutul lunii octombrie.

În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 19 de grade. Temperaturile minime vor  avea ușoare variații până în data de 2 octombrie, media acestora fiind de 10 grade. Tot în cea de-a doua săptămână, temperaturile minime vor fi în scădere spre o medie în jurul a 9  grade.

În intervalul 28 septembrie – 1 octombrie va ploua posibil însemnat cantitativ, iar între 5  și 10 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor.

ANM, prognoza meteo – Transilvania

Până la începutul lunii octombrie, valorile termice maxime vor fi în scădere spre o medie de 16 grade și se vor situa ușor sub normele perioadei. La sfârșitul primei săptămâni,  temperaturile maxime vor fi în creștere până la o medie de 25- 26 de grade, vremea  devenind caldă pentru începutul lunii octombrie.

În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 18 grade. Temperaturile minime vor avea tendința de scădere până în data de 3 octombrie, de la o medie de 11 grade, spre 9 grade.

În cea de-a  doua săptămână, minimele termice vor fi în scădere treptată de la o zi la alta, spre o medie  de 7 grade. Va ploua posibil însemnat cantitativ în intervalul 28 septembrie – 1 octombrie. În  perioada 6-10 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor.

ANM, prognoza meteo – Maramureș

Răcirea vremii din primele zile ale intervalului se va resimți mai ales la valorile diurne.  Acestea se vor apropia de normele perioadei, cu o medie de 17 grade în jurul datei de 1  octombrie. Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere, spre o medie de 26 de grade, vremea devenind caldă pentru această perioadă.

În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 18 de grade. Temperaturile  minime vor avea ușoare variații până în data de 3 octombrie, cu o medie de 10 grade, iar până în data de 6 octombrie, acestea vor fi în creștere spre o medie de 13 grade.

În cea de-a  doua săptămână și temperaturile minime vor fi în scădere treptată, până la o medie în jurul a  8 grade. Va ploua în zilele de 29, 30 septembrie și 1 octombrie, iar cantitățile de apă vor putea fi  mai însemnate. În perioada 5-10 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a  ploilor.

ANM, prognoza meteo – Moldova

Valorile termice maxime vor fi în scădere până la începutul lunii octombrie, de la medii  de 24 de grade, la 18-19 grade, urmând a se situa ușor sub normele perioadei. Până la  sfârșitul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere până la o medie de 24 de  grade, vremea devenind caldă pentru începutul lunii octombrie.

În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 18 grade. Temperaturile minime vor  avea tendința de scădere până în data de 3 octombrie, de la o medie de 13-14 grade, la 11 grade.

În cea de-a doua săptămână, temperaturile minime vor fi în scădere  treptată, până la o medie în jurul a 9 grade. În intervalul 28 septembrie – 1 octombrie va ploua, iar cantitățile de apă vor fi mai  însemnate. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi din nou în creștere între 6 și 9 octombrie.

ANM, prognoza meteo – Dobrogea

Valorile termice maxime vor fi în scădere ușoară până la sfârșitul lunii septembrie, de la  medii de 25 de grade, la 21 de grade, urmând a se situa în jurul normelor perioadei. Până la  sfârșitul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere spre o medie de 24 de grade, vremea devenind mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie.

În cea de a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere ușoară, spre 20- 21 de grade.  Temperaturile minime vor avea tendința de scădere până în data de 2 octombrie, de la o  medie de 17-18 grade, la 14 grade.

În cea de-a doua săptămână, temperaturile minime vor fi în scădere treptată, până la o medie de 12-13 grade. În intervalul 28 septembrie – 1 octombrie va ploua, posibil izolat mai însemnat cantitativ.  Probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere după data de 7 octombrie.

ANM, prognoza meteo – Muntenia

Maximele termice sunt în scădere în primele zile ale intervalului de la medii de 25-26 de  grade, la 21 de grade, vor ajunge să se situeze ușor sub normele perioadei. Până în data de  5 octombrie, valorile maxime vor fi în creștere spre o medie în jurul a 27 de grade, vremea  devenind caldă pentru începutul lunii octombrie. (VEZI ȘI: DIRECTORUL ANM, ANUNȚ DE ULTIM MOMENT. VOM AVEA PARTE DE TEMPERATURI ANORMALE TOAMNA ACEASTA)

În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 21 de grade. Temperaturile minime vor avea  ușoare variații până în data de 3 octombrie, media acestora fiind de 11- 12 grade

În cea de a doua săptămână, temperaturile minime vor fi în scădere spre o medie în jurul a 10 grade. În intervalul 28 septembrie – 1 octombrie va ploua, pe arii restrânse posibil însemnat  cantitativ, iar între 6 și 10 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor.

ANM, prognoza meteo – Oltenia

Temperaturile maxime sunt în scădere în primele zile ale intervalului de la medii de 24 de  grade, la 20 de grade, vor ajunge să se situeze ușor sub normele perioadei. Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere spre o medie în jurul a  27 de grade, vremea devenind mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie.

În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 20 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații până în data de 2 octombrie,  media acestora fiind în jurul a 11 grade, iar până în data de 6 octombrie, acestea vor fi în  creștere până la o medie de 14 grade.

În cea de-a doua săptămână, temperaturile  minime vor fi în scădere spre o medie de 10 grade. În intervalul 28 septembrie – 1 octombrie va ploua, izolat posibil însemnat cantitativ, iar  între 6 și 10 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor.

Cum va fi vremea în ziua alegerilor în țară și în București

Vremea se menține caldă, dar va deveni instabilă, vineri și sâmbătă. Iată prognoza meteorologilor pentru ziua alegerilor, 27 septembrie. Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în jumătatea estică a ţării, dar mai ales în sud-est, dar şi uşor mai coborâte în regiunile vestice, iar în rest se […]

The post Cum va fi vremea în ziua alegerilor în țară și în București appeared first on Cancan.ro.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. După 25 septembrie, vremea se răcește în toată țara

Iată care va fi evoluția valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 21 septembrie – 04 octombrie 2020. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice […]

The post Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. După 25 septembrie, vremea se răcește în toată țara appeared first on Cancan.ro.

Temperaturi ireale în această dimineață, în România. Ce oraș a înregistrat 0 grade Celsius în termometre

Deși meteorologii au anunțat că și luna septembrie va fi una destul de călduroasă, iată că temperaturile scăzute deja își fac simțită prezența în România. La Miercurea Ciuc, în această dimineață, termometrele înregistrau, în mod șocant, 0 grade Celsius. În această dimineață, la Miercurea Ciuc s-au înregistrat 0 grade Celsius, în ciuda faptului că meteorologii […]

The post Temperaturi ireale în această dimineață, în România. Ce oraș a înregistrat 0 grade Celsius în termometre appeared first on Cancan.ro.