• Home »
  • Stiri »
  • Ce ascund, de fapt, ticurile agasante. Pot conduce la apariţia unor boli grave şi se vindecă printr-un singur tip de tratament

Ce ascund, de fapt, ticurile agasante. Pot conduce la apariţia unor boli grave şi se vindecă printr-un singur tip de tratament

Majoritatea ticurilor, fie că sunt motorii sau verbale, au cauze emoţionale. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că ticurile netratate pot duce la agravarea problemelor emoţionale sau dobândirea unor boli.

Rosul unghiilor, clipitul des, scrâşnitul dinţilor, gesticulatul extrem sau alte ticuri, motorii sau verbale, nu apar întâmplător.În spatele gesturilor sau sunetelor emise brusc, repetitiv se ascund, în general, probleme emoţionale sau, în cele mai grave cazuri, o probleme de ordin medical. ” Ticul este o mişcare repetitivă, involuntară. Practic, persoana refulează o stare interioară prin acest gest. Problemele care cauzează ticurile sunt de ordin emoţional“, explică psihoterapeut Adriana Neda.

Specialiştii susţin că ticurile, indiferent de natură, devin mai dese în situaţii tensionate. În situaţii stresante, gesturile devin şi mai intense. Ticurile au tendinţa să se amelioreze când persoana este relaxată şi dispar cu totul în timpul somnului.

De câte feluri sunt ticurile

Există trei feluri de ticuri :ticurile verbale, ticurile motorii şi ticurile complexe. Ticurile verbale sunt cele mai puţin periculoase. Exceptând faptul că persoana care a dobândit ticul poate deveni enervantă prin repetarea aceluiaşi cuvânt la nesfârşit în toate conversaţiile, indiferent de interlocutor sau de context, ticul verbal nu este periculos pentru sănătate.

Ticurile motorii se manifestă prin diferite mişcări repetate ale corpului. Clipitul des, rosul unghiilor, legănatul de pe un picior pe altul, trosnitul degetelor, gesticulatul excesiv, mişcarea anumitor părţi ale corpului intră în categoria ticurilor motorii.

În categoria ticurilor complexe intră secvenţele complicate de ticuri verbale sau motorii, susţin specialiştii.  Cel mai complex şi grav tic este Sindromul Gilles de la Tourette.


Cum se tratează

Majoritatea ticurilor cu cauze emoţionale se tratează la terapeut. În spatele ticurilor se poate ascunde stresul , anxietatea sau agorofobia şi toate acestea pot fi tratate prin terapie, până la eliminarea totală a ticului.

”Psihoterapia este prima optiune în tratamentul ticurilor. Dacă se constată că ticul este asociat cu o boala psihiatrica, atunci va fi nevoie şi de tratament medicamentos, sub observaţia unui medic psihiatru. Dacă ticul este generat şi de alte cauza somatice , atunci tratamentul ţine de competenţa unui medic specialist”, mai precizează psihoterapeutul.

Ticurile netratate ne îmbolnăvesc

Ticurile netratate pot provoca probleme medicale grave. Bruxismul, spre exemplu, este provocat de stres sau probleme de digestie şi netratarea lui poate duce la alte probleme. O persoană care a dobândit bruxism şi nu este conştientă de periculoziatatea ticului poate ajunge să aibă probleme grave de ordin stomatologic, de la apariţia unor crăpături la nivelul dinţilor până la distrugerea completă a danturii.

Rosul unghiilor este un alt tic care duce la îmbolnăvire. O persoană care îşi roade unghiile pe fond de stres, în orice condiţii, fără să ţină cont de igienă, poate contacta viruşi periculoşi pentru sănătate.

Care este cel mai grav tic

După părerea specialiştilor cel mai grav tic este sindromul Tourette. Supranumit şi "boala ticurilor", sindromul Tourette se manifestă prin ticuri motorii şi verbale,în ticurile verbale predominând înjurăturile şi cuvintele obscene. Potrivit specialiştilor, primele semne ale sindromului Tourette apar în jurul vârstei de 3 ani. După unii cercetătorii, sindromul Tourette ar avea şi componentă genetică. Boala nu poate fi vindecată, însă se poate ameliora prin tratament.

Sindromul a fost numit după neurologul francez Gilles de la Tourette (1857 - 1904), primul om de ştiinţă care s-a ocupat serios de problema ticurilor. El a descris cazurile unor pacienţi care prezentau o tulburare complexă: mişcări involuntare, ticuri verbale centrate pe înjurături sau limbaj obscen.

 



Citeste si:
Citeste articol original: Ce ascund, de fapt, ticurile agasante. Pot conduce la apariţia unor boli grave şi se vindecă printr-un singur tip de tratament