• Home »
  • Stiri »
  • „Dezgustător şi insuportabil.“ Noul film al lui Lars von Trier a făcut peste 100 de spectatori să iasă din sală, la Cannes. Regizorul, declaraţii provocatoare VIDEO

„Dezgustător şi insuportabil.“ Noul film al lui Lars von Trier a făcut peste 100 de spectatori să iasă din sală, la Cannes. Regizorul, declaraţii provocatoare VIDEO

Mult aşteptata revenire la Cannes a regizorului danez Lars Von Trier s-a transformat, evident, într-o controversă. Peste 100 de spectatori au părăsit sala în timpul proiecţiei celui mai nou film al cineastului, catalogându-l „dezgustător“ şi „violent“. Totuşi, cei care au rezistat până la final au aplaudat în picioare minute în şir. Ulterior, Von Trier a făcut şi o serie de declaraţii provocatoare.

Lars Von Trier, autorul unora dintre cele mai controversate şi provocatoare filme, a revenit la Festivalul de Film de Cannes după şapte ani şi a fost întâmpinat cu aplauze entuziaste. 
 
Ovaţiile s-au transformat în suspine, scrie The Hollywood Reporter citat de News.ro, înainte de jumătatea proiecţiei, când peste 100 de spectatori au ieşit din sala de cinema unde era proiectat „The House that Jack Built“. 
 
Thrillerul în care violenţa frizează insuportabilul a fost prezentat luni în afara competiţiei de la Cannes şi a stârnit reacţii mixte în rândul publicului. Filmul îi are în distribuţie pe Uma Thurman, Riley Keough şi Matt Dillon, acesta din urmă interpretând un asasin în serie care îşi vede crimele drept opere de artă. 
Filmul îl are în rol principal pe Matt Dillon, care interpretează un asasin în serie ce îşi vede crimele drept opere de artă. 
 
„Greţos. Pretenţios. Vomitiv. Chinuitor. Dezgustător“, a scris un cinefil pe Twitter după ce a părăsit sala, în timp ce reporterul Roger Friedman a descris lungmetrajul drept unul „extrem de neplăcut“ care nu trebuia realizat vreodată, potrivit The Guardian
 
„Îl mutilează pe Riley Keough, mutilează copii...şi se aşteaptă ca noi, îmbrăcaţi de gală, să stăm cuminţi şi să privim?“, a declarat pentru Vulture un alt spectator. O jurnalistă de la Al Jazeera a părăsit, de asemenea, proiecţia declarând că „să vezi copii împuşcaţi şi ucişi nu e nici artă, nici divertimsent.“ „A fost ca şi cum am stat două ore în Iad“, a comentat un alt spectator. 
Scena care a provocat indignare este cea în care personajul lui Dillon împuşcă doi copii în cap la un picnic de familie. Într-o altă scenă, personajul interpretat de Keogh poate fi văzut cu pieptul sfâşiat, iar un flashback prezintă un copil care rupe picioarele unei raţe cu o pereche de cleşti. 
 
În ciuda faptului că a scandalizat publicul, filmul a fost aplaudat timp de şase minute în sala de cinema de persoanele cu stomac tare. 
 
Însă, în mare parte, reacţiile criticilor de film sunt negative. Într-un review de două stele, Peter Bradshaw, de la The Guardian, afirmă că „The House that Jack Built“ este „o experienţă înspăimântătoare, dezgustătoare şi exasperantă“, însă recunoaşte că a fost impresionat de „finalul spectaculos al ororii“. 
   
  
 
Filmul nu are încă o dată de lansate, însă trailerul a fost prezentat cu un avertisment: „Unii oameni pretind că atrocităţile pe care le comitem în ficţiunea noastră sunt dorinţele interioare pe care nu le putem îndeplini în societatea noastră reală, aşa că alegem să ni le exprimăm prin artă. Nu sunt de acord. Cred că Iadul şi Raiul sunt unul şi acelaşi.“
 
Lars Von Trier şi-a făcut prima apariţie după şapte ani pe covorul roşu de la Cannes, de la premiera filmului „Melancholia“ (2011), când a făcut mai multe glume despre faptul că îl simpatizează pe Hitler, ceea ce i-a adus o interdicţie din partea organizatorilor, fiind desemnat „persona non grata“.
 
Totuşi, Lars von Trier nu s-a abţinut şi a făcut noi declaraţii provocatoare, spunând că „ar fi putut fi un mare criminal în serie“, scrie News.ro
 
Vizibil emoţionat, admiţând că „propriul său infern este anxietatea“, regizorul s-a declarat fericit că atâtea persoane au părăsit sala, dezgustate de personajul său principal: „Dacă omori un copil, asta trebuie să fie deranjant.“ 
 
„Încerc întotdeauna să merg mai departe. Ar fi lipsit de onestitate să nu fac asta. Lucrurile care se întâmplă în viaţa reală, care sunt mai rele, ar trebui şi ar putea fi filmate“, a insistat el, estimând că „ar fi putut fi un mare criminal în serie“. 
 
„Am avut destul control asupra mea încât să nu o iau în această direcţie. Nu am ucis niciodată pe nimeni, dar, dacă ar trebui să o fac, ar fi un jurnalist“, a concluzionat el în faţa unui grup de jurnalişti, notează site-ul culturebox.francetvinfo.fr. 
 
Premiat la Cannes cu Palme d'Or în 2000 pentru „Dancer in the Dark“, Lars von Trier a recunoscut că a mers până în adâncul sufletului său pentru a scrie acest personaj: „Pun câte ceva din mine în toate personajele mele. Dar pentru Jack este evident. El se vede ca un artist, eu la fel.“
 
Dar acest film nu este un răspuns la fenomenul „#MeToo“, a insistat regizorul, el însuşi acuzat de Björk, actriţa principală din filmul „Dancer in the Dark“: „Problema (acestei mişcări, n.r) este că oamenii sunt condamnaţi fără cea mai mică judecată“, a acuzat el, negând încă o dată că ar fi hărţuit-o pe cântăreaţa islandeză. 
 
Spunând că s-a simţit „foarte rănit“ că a fost declarat persona non grata la Festivalul de pe Croazetă, în 2011, Lars von Trier a pus la îndoială sentimentul de vinovăţie al francezilor despre Al Doilea Război Mondial: „Am fost foarte naiv, pentru că Franţa are o mare problemă cu trecutul ei, ştiţi, Guvernul de la Vichy, care a deportat evrei“. „Ar fi fost mai bine dacă (făceam glume despre Hitler) în Germania“, a adăugat el, subliniind că nici chiar Harvey Weinstein nu a fost declarat „persona non grata“ în ciuda acuzaţiilor de hărţuire sexuală şi viol care i-au fost aduse de sute de femei.
 


Citeste si:


Citeste articol original: „Dezgustător şi insuportabil.“ Noul film al lui Lars von Trier a făcut peste 100 de spectatori să iasă din sală, la Cannes. Regizorul, declaraţii provocatoare VIDEO