• Home »
  • Stiri »
  • „Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns românul Negulesco unul dintre regizorii de succes ai Hollywood-ului

„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns românul Negulesco unul dintre regizorii de succes ai Hollywood-ului

Pictor, scenarist, regizor şi producător de film, Jean Negulesco este singurul regizor autohton nominalizat la premiile Oscar şi deţinător al unei stele pe aleea „Walk of Fame“ de pe celebrul Hollywood Boulevard. Românul a realizat în întreaga sa carieră circa 60 de pelicule de succes, avându-i ca protagonişti, printre alţii, pe Cary Grant, Marilyn Monroe, Gary Cooper, Greta Garbo, Sophia Loren, Angie Dickinson, Fred Astaire sau Lauren Bacall.

Născut o dată cu secolul trecut, în familia înstăritului negustor craiovean Gheorghiţă Negulescu, viitorul mare regizor Ion Negulescu (1900 - 1993) a părăsit România încă de la vârsta de 20 de ani, iniţial pentru a urma studii de economie şi administraţie, după ce activase, în anii războiului, ca voluntar al Crucii Roşii, în calitate de membru al Ligii Naţionale a Cercetaşilor.

La Iaşi, unde s-a aflat un timp, în perioada belică, a ascultat într-o seară un recital susţinut de George Enescu pentru cei înrolaţi. I-a schiţat atunci potretul pe care  compozitorul l-a cumpărat ulterior – în memoriile lui, Negulescu povestea că Enescu a fost atât de încântat de portret încât a dorit să-l păstreze şi i-a oferit o sumă importantă. Ajuns în capitala Franţei, viitorul regizor s-a înscris însă la şcoala de arte „Académie Julian“.

Când a aflat că fiul lui nu studia economia la Paris şi nici nu avea vreo dorinţă să-i preia afacerile, tot ce a putut face tatăl lui a fost să nu-i mai trimită constistenta alocaţie lunară, convins că în acest fel îşi va face fiul să renunţe la visurile artistice. Nu a reuşit, fiindcă tânărul Negulescu a început să facă tot felul de munci pentru a se întreţine, inclusiv spălatul vaselor în restaurantul „Chartier“ de pe Boul’Mich. A fost perioada când a avut şansa să-l cunoască pe sculptorul Constantin Brâncuşi şi să descopere artişti precum Pablo Picasso, Tristan Tzara sau René Clair, cel care tocmai debutase ca actor în filmul „Le Lys de la vie“ („Crinul vieţii“), o ecranizare a unui basm scris de Regina Maria a României. Din acest film se mai păstrează, în arhiva franceză, câteva sute de metri.

În vara lui 1922 a revenit în ţară, unde a semnat scenografia unui spectacol teatral, la Craiova, şi a deschis prima sa expoziţie personală de pictură, la Ateneul Român. Revenit ulterior la Paris, s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi, după ce a reuşit să-i vândă un tablou cineastului american Rex Ingram, a plecat cu banii câştigaţi pe Riviera Franceză, la Cagnes-sur-Mer, pentru a se trata. Serile şi le petrecea la celebrul hotel „Negresco“ din Nisa, unde îşi câştiga pâinea ca dansator profesionist. S-a căsătorit cu o americancă bogată şi divorţată din Chicago, care i-a oferit, ca dar de nuntă, o expoziţie în celebra galerie pariziană „Campagne Première“. Soţii Negulescu s-au stabilit apoi peste Ocean, la New York şi ulterior la Washington. A intervenit însă divorţul, iar Ion Negulescu a ajuns pe ţărmul Oceanului Pacific, în California. Acolo succesul nu s-a lăsat aşteptat. 

După ce marea Greta Garbo a acceptat să-i pozeze, între cei doi înfiripându-se şi o mică idilă, Negulescu hotărăşte să renunţe la pictură şi să se dedice filmului. Cei 19.000 de dolari câştigaţi din vânzarea ultimei expoziţii personale îi pune la bătaie pentru debutul în cinema ca regizor şi producător independent, cu un film de autor, „Three and a Day“ („Trei şi o zi“): o zi din viaţa a trei oameni – un pictor, o balerină şi un fermier, care erau, în ordine, Misha Auer, Katya Sergava, John Rox. A ieşit atât de slab încât nu a putut fi lansat niciodată. Şi totuşi această păţanie îi deschide porţile studiourilor. A lucrat în diferite echipe de filmare, ca asistent de regie – din acel moment a semnat doar Jean Negulesco –, până când, după ani de muncă, a reuşit să ajungă regizor. Printre regizorii americani al căror regizor secund a fost, în anii ’30, se numără Franck Tuttle, Donovan Pedelty, Norman Taurog, Stephen Roberts, Frank Borzage, Harlan Thompson, Michael Curtiz, William Nigh. Sub bagheta lui Frank Borzage a realizat, în 1932, „A Farewell to Arms“ („Adio, arme“), ecranizarea romanului semi-autobiografic al lui Ernest Hemingway, cu Helen Hayes, Gary Cooper şi Mary Forbes, care a câştigat două premii Oscar. Apoi, în colaborare cu Harlan Thompson va realiza, în 1934, filmul „Kiss and Make-Up“ („Sărut şi fard“), o comedie care s-a bucurat, de asemenea, de aprecierea publicului.

După ce şi-a încheiat conturile cu Paramount a ajuns la Warner Bros, acolo unde a debutat ca regizor de lungmetraj. Deşi propusese un remake după „Maltese falcon“ („Şoimul maltez“), i se oferă un alt scenariu „Singapore Woman“ („Femeia din Singapore“), un film din 1941 cu Brenda Marshall, David Bruce şi Virginia Field. Tot la Warner Bros va realiza în 1944 alte două mari filme ale sale: „The Mask of Dimitrios“ („Masca lui Dimitrios“) şi „The Conspirators“ („Conspiratorii“), primul cu Sydney Greenstreet, Zachary Scott, Faye Emerson, Peter Lorre, George Tobias, Victor Francen, al doilea cu Hedy Lamarr, Paul Henreid şi, din nou, Sydney Greenstreet, Peter Lorre, Victor Francen. Din 1946 datează „Nobody Lives Forever“ (Nimeni nu trăieşte veşnic“), cu John Garfield, Geraldine Fitzgerald, Walter Brennan, Faye Emerson, „Three Strangers“ („Trei străini“), cu interpreţii favoriţi ai regizorului Sydney Greenstreet, Peter Lorre, Geraldine Fitzgerald într-o povestire a lui John Huston. În 1947, Jean Negulescu realiza, cu Ida Lupino şi Dane Clark, „Deep Valley“ (Valea cea adâncă“), o melodramă după un roman de Dan Totheroh. Din 1948 datează două dintre cele mai importante filme ale lui Jean Negulescu: „Johnny Belinda“ – cu Jane Wyman, Lew Ayress, Charles Bickford, Agnes Moorehead, care a adunat 12 nominalizări la premiile Oscar, inclusiv pentru regie, iar Jane Wyman a şi câştigat statueta – şi „Road House“ („Hanul“), cu Ida Lupino, Cornel Wilde, Celeste Holm, Richard Widmark.

Însă probabil cel mai cunoscut dintre filmele lui Jean Negulesco este comedia romantică „How to Marry a Millionaire“ („Cum să te măriţi cu un milionar“), realizat la 20th Century Fox şi apărut în 1953, cu Betty Grable, Marilyn Monroe, Lauren Bacall, William Powell, David Wayne, Rory Calhoun şi Cameron Mitchell în rolurile principale. Premiera filmului, care a reprezentat un succes comercial de proporţii, a coincis şi cu debutul formidabilei campanii publicitare care a transformat-o ulterior pe Marilyn Monroe în sex-simbolul Statelor Unite ale Americii.

„Marilyn Monroe este visul împlinit al oricărui barbat din lumea largă. Este femeia cu care visezi şi trebuie să-ţi înşeli nevasta. Mort să fii, să nu te înnebunească!“ este complimentul pe care îl făcea Jean Negulesco, într-o declaraţie de presă, actriţei sale preferate. Marilyn i-a fost recomandată lui Negulesco de către bunul său prieten de la revista „Life“, John Florea, iar pe perioada filmărilor Jean şi diva blondă ar fi avut şi o idilă amoroasă.

Negulesco a continuat să regizeze filme până în anul 1970, când a scos pe piaţă pelicula „Hello-Goodbye“ („Salut şi la revedere“), cu Michael Crawford, Geneviève Gilles şi Ira von Fürstenberg în distribuţie, iar ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în Spania, la Marbella, acolo unde îşi achiziţionase o proprietate.

31 de nominalizări la premiile Oscar şi 4 statuete câştigate au avut filmele lui Jean Negulesco

Negulesco a dorit să regizeze o coproducţie româno-americană

Puţini sunt astăzi cei care mai ştiu că Jean Negulesco a revenit în România în decursul anului 1968, vizitând studiourile de la Buftea şi având numeroase întâlniri cu cineaştii autohtoni. A corespondat ani de zile cu academicianul Mihnea Gheorghiu şi cu fiica acestuia, criticul Manuela Cernat, care i-a şi tradus volumul de „amintiri europene şi hollywoodiene“, pe care l-a intitulat „Drum printre stele“, dedicându-i de asemenea o monografie, „Jean Negulescu - Un român la Hollywood“. Cu ocazia vizitei, Negulesco ar fi fost de acord să regizeze o coproducţie româno-americană, un remake după „Masca lui Dimitrios“, însă proiectul nu s-a mai materializat.

Membru de onoare al Academiei Române

În 1990, Uniunea Cineaştilor l-a primit în rândurile sale ca membru onorific, pe viaţă, iar în 1992 a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române. Mihnea Gheorghiu, preşedintele Uniunii Cineaştilor, craiovean la rându-i, a înfiinţat şi Fundaţia Internaţională „Jean Negulescu“ cu scopul valorificării, prin toate mijloacele posibile, a modelului şi operei marelui cineast. 

Fundaţia, întemeiată pe lângă Uniunea Cineaştilor, a avut un grup de iniţiatori printre care Geo Saizescu, Manuela Cernat, Sergiu Nicolaescu, Laurenţiu Damian sau Nicolae Cabel. La Craiova, în oraşul natal al lui Jean Negulesco, numele cu care a semnat după plecarea din ţară, a fost înfiinţată o filială unică a fundaţiei, s-a montat o placă pe casa în care s-a născut regizorul, i s-a dat numele unui cinematograf, i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare post-portem şi i s-a dat numele unei străzi. Numai că în anii următori multe dintre iniţiativele filialei unice s-au risipit. 

„Placa de pe casă a fost dată jos, pentru că între timp casa a fost cumpărată de către cineva. Legile ţării au permis ca acea casă să fie achiziţionată de o persoană fizică. De ce oare n-o fi achiziţionat-o Primăria Craiova, mai ales că noi am insistat ?! Ce bine ar fi fost să devină casă memorială. Eu cred că ar fi trebuit să impună Consiliul Local obligativitatea păstrării însemnelor valorilor care au dus faima acestor locuri în lume. Noi am făcut acea placă cu bani din buzunar, nu am beneficiat la vremea respectivă de subvenţie din partea cuiva“, şi-a amintit regizorul Gheorghe Obrocea, animatorul Fundaţiei Internaţionale „Jean Negulescu“, filiala Craiova. De asemenea, cinematograful „Jean Negulescu“ nu mai există astăzi, clădirea fiind retrocedată între timp. 



Citeste si:


Citeste articol original: „Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns românul Negulesco unul dintre regizorii de succes ai Hollywood-ului