„Din culisele cinematografiei“. Cum a fost constrânsă regizoarea Malvina Urşianu să departe de platouri vreme de zece ani

Fiică de boier şi absolventă a cursurilor de cinema ale lui Jean Georgescu, Malvina Urşianu şi-a făcut ucenicia lângă acesta din urmă, Victor Iliu, Dinu Negreanu şi Marietta Sadova.

Născută în comuna Guşoieni din judeţul Vâlcea, într-o familie boierească, Malvina Urşianu (1927 - 2015)  s-a îndrăgostit de cinema după ce a văzut primul film din viaţa ei la vârsta de opt ani, într-un restaurant transformat, ad-hoc, în sală de cinematograf.

După ce a urmat, timp de doi ani, cursurile facultăţii de Drept, la îndemnul părinţilor, a renunţat şi s-a înscris la „Cursul experimental de cinematografie“ al regizorului Jean Georgescu. A încercat să studieze în paralel Istoria Artei, dar a fost dată afară la finalul anului III, aşa că s-a angajat în cinematografie, ca scenografă, deşi făcea efectiv asistenţă de regie. Mai întâi la filmele lui Jean Georgescu, documentarele „Petrolul“ (1948) şi „Pădurile“ (1949) şi continuând cu lungmetrajele de ficţiune „În sat la noi“ (regia Jean Georgescu şi Victor Iliu, 1951), „Mitrea Cocor“ (regia Victor Iliu şi Marietta Sadova, 1952) şi „Nepoţii gornistului“ (regia Dinu Negreanu, 1953).

„Când eram asistentă la «Mitrea Cocor», am filmat la Drăgăşani, o bună parte din acţiune se petrecea la conacul Brătianu, nu departe de fosta mea casă părintească. Acolo era şi depozitul bunurilor rechiziţionate de la marile conace din jur. Îmi aduc aminte când intram înăuntru, să iau ceva pentru o filmare, înotam printre lucrurile din fosta noastră casă de la Guşoieni, din dormitorul mamei, din camera mea. Soţia directorului fermei, o femeie cumsecade, de altfel, m-a invitat într-o zi la o cafea. Mi-a stat inima când am recunoscut, în locuinţa ei, faţa de masă brodată de mama. Nu am zis nimic, nici că o ştiu, nici că-mi aminteşte de ceva. La un moment dat, am văzut intrând în curte o trăsură cu caii noştri. A trebuit să rămân de piatră, pentru că doi bărbaţi, două personaje cam stranii, mă supravegheau tot timpul, probabil erau securişti care mă aveau în grijă“, i se confesa Malvina Urşianu Magdei Mihăilescu în cartea „Aceste gioconde fără surâs - Convorbiri cu Malvina Urşianu“.

„Nu se poate povesti ce mi-au auzit urechile, ce intenţii criminale mi-au fost puse în cârcă“

Ulterior, Malvina Urşianu a fost regizor secund la filmele „Directorul nostru“ (regia Jean Georgescu, 1955) şi „Alarmă în munţi“ (regia Dinu Negreanu, 1955), înainte de a încerca, de două ori, să debuteze ca regizor, cu „Bijuterii de familie“ şi „Vântul de martie“, ambele după proza lui Petru Dumitriu. „Experienţa «Bijuteriilor» avea să fie pentru mine cea mai cumplită trădare din partea unui coleg pe care-l luasem în echipă numai din solidaritate (n.r. - Marius Theodorescu). Altfel, nu avea şanse să ajungă pe platou. Chiar în ajunul filmărilor, în urma unor intrigi politice, de care colegul meu nu era străin, mi s-a luat filmul, i s-a dat lui şi a acceptat. Puterea absolută se afla atunci în mâinile faimosului raion Stalin. De acolo a venit ordinul, aşa cum se întâmpla pentru toate domeniile vieţii culturale. Mi s-a dat apoi să ecranizez «Vântul de martie», tot după Petru Dumitriu, spunându-mi-se că pot să lucrez scenariul în deplină libertate. Filmasem cam cincizeci la sută, nu apucasem să fac alegerea materialului, când totul a fost oprit , iar eu am fost scoasă din cinematografie. O săptămână am fost izolată la Mogoşoaia, după care am fost adusă la Buftea. Toată suflarea studiourilor fusese convocată acolo. Nu se poate povesti ce mi-au auzit urechile, ce intenţii criminale mi-au fost puse în cârcă. Un timp am fost în urmărire permanentă, aşa cum se obişnuia, şi cum casa în care locuiam avea două intrări, cred că Securitatea a cheltuit ceva cu mine. Când s-a făcut un loc liber la «Uranus», celebra închisoare de anchetă, am fost ridicată, într-o noapte. Am fost plasată în aceeaşi celulă cu două femei. Una nu mai ştiu ce făcuse, dar cealaltă avusese de gând să plece în Germania. Era un fel de închisoare politică, zumzăia ca un stup, simţeam o permanentă vibraţie, de atâta aglomeraţie umană. Voiau să mărturisesc ceva, să scoată de la mine alte nume de posibil «vinovaţi». După cum s-a văzut, însă, nu am târât pe nimeni, după mine nu a venit nimeni în închisoare. Mi-au dat drumul înainte de a apărea în instanţă. Eliberarea nu a însemnat, însă, şi reintegrarea mea în cinematografie. Au trecut opt ani până să fiu «iertată», iar Paul (n.r. - scriitorul Paul Anghel, soţul regizoarei) reacceptat în publicistică“, mărturisea Malvina Urşianu, care a revenit pe platourile de filmare abia în vara anului 1967, când a filmat cu „Gioconda fără surâs“, apărut pe marile ecrane la 3 mai 1968.

„Filmul a fost brusc întrerupt la replica lui Lăpuşneanu «Ţara nu mă vrea? Dar cine a întrebat-o, vreodată, pe ţară, ce vrea?“

Malvina Urşianu a devenit ulterior unul dintre cei mai premiaţi regizori pe plan intern, cineasta câştigând de două ori premiul Asociaţiei Cineaştilor pentru regie („Serata“ – 1971, „Figuranţii“ – 1987), de două ori marele premiu („Trecătoarele iubiri“ – 1974, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu“ – 1980) şi de trei ori premiul special al juriului („Pe malul stâng al Dunării albastre“ – 1983, „Aici nu mai locuieşte nimeni“ – 1996 şi „Ce lume veselă!“ – 2003). A ajuns să realizeze „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu“, unul dintre cele mai importante titluri din filmografia sa, dintr-o întâmplare, în condiţiile în care i se refuzaseră mai multe scenarii, iar subiectul nuvelei lui Costache Negruzzi îi fusese propus lui Paul Anghel, în vederea scrierii unui scenariu. De altfel, în contractul pentru scenariul „literar-cinematografic“ semnat de Malvina Urşianu cu Casa de Filme nr. 3 la 15 decembrie 1976 se menţionează că acesta va fi realizat după „sinopsisul «Banchetul» de Paul Anghel, plătit separat, dar în cadrul aceluiaşi contract“. Decupajul regizoral a fost aprobat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste la 22 aprilie 1977, dar pentru a se putea aproba un deviz consistent s-a hotărât împărţirea materialului existent în două serii: „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu“ (film inclus în planul anului 1978) şi „Ultimii Muşatini“ (film inclus în planul anului 1979). „Unii s-au speriat aflând că m-am apucat de un film istoric. Cum? O femeie...? Dar o scenă de bătălie se construieşte la fel ca una de bal, nu trebuie să fii general de armată, tot mise-en-scène este, regulile sunt aceleaşi“, povestea regizoarea. „Spre deosebire de multe dintre filmele de ieri, văzute azi, «Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu», singurul «de epocă» din creaţia Malvinei Urşianu, nu a avut nevoie de distanţarea în timp pentru a fi perceput ca fiind diferit în peisajul atât de zornăitor a ceea ce s-a numit, cu emfază, «epopeea cinematografică naţională». Încă de la început, vornicul Moţoc, personaj departe de a descinde din modelul intrat în banalitatea foclorului propus de Negruzzi (şi fizic, în interpretarea lui Valeriu Paraschiv are o cu totul altă înfăţişare, straniu, frumos, un damnat sortit să rămână în umbra celor mari) Moţoc, spuneam, porunceşte ca întoarcerea la cea de a doua domnie a lui Lăpuşneanu să nu fie întâmpinată cu mare gesticulaţie sărbătorească: «Să tacă odată clopotele! Să înceteze şi trâmbiţele!»...A mai izbit ceva, dar, curios, doar la câţiva ani de la data  premierei, abia în 1986, când, la difuzarea pe micul ecran, filmul a fost brusc întrerupt la replica lui Lăpuşneanu «Ţara nu mă vrea? Dar cine a întrebat-o, vreodată, pe ţară, ce vrea?» Intrase în funcţiune vigilenţa, cine ştie cum aţipită, o vreme“, îşi aminteşte criticul Magda Mihăilescu.

Filmările au debutat la 24 aprilie 1978, într-un vechi decor existent de la filmul „Vlad Ţepeş“, la Buftea, şi au continuat până la 18 iunie 1979, la Braşov, Târgu Neamţ, Iaşi, Rădăuţi, Feldioara, Hunedoara, Hârşova şi Brăila, cheltuielile de producţie ridicându-se la 14.262.000 lei. Una dintre cele mai dificile scene ale peliculei a fost cea a banchetului. Cascadorul Adrian Ştefănescu îşi aminteşte motivul amuzant pentru care a fost nevoie de reprogramarea filmării respective. „Era vorba despre scena ospăţului la care Lăpuşneanu Vodă i-a invitat pe boieri, pentru ca mai apoi să-i «mierlească». Ţin minte că eram lihniţi de foame în ziua respectivă, iar pe masă apăruseră nişte porcuşori de lapte de-ţi ploua în gură când îi vedeai. Tot aşteptând să fie pregătită filmarea, am început să gustăm şi noi, cascadorii. Ba o urechiuşă, ba o codiţă, ba o slăninuţă, cert e că atunci când doamna Malvina era gata să dea «Motor!» pe masă rămăseseră numai oscioarele. Evident că a fost scandal mare, nu s-a mai putut filma deloc, iar în ziua următoare s-au adus porcuşori de butaforie, n-a mai riscat nimeni cu cei adevăraţi“, a povestit Ştefănescu, care a fost nelipsit şi din distribuţia unor alte filme de-ale regizoarei.

Distribuţia filmului „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu“ i-a inclus pe George Motoi (Alexandru Lăpuşneanu), Silvia Popovici (Doamna Ruxandra), Valeriu Paraschiv (Vornicul Moţoc), Cornel Coman (Spătarul Petrea), Dan Nuţu (Spătarul Tomşa), Eugenia Bosînceanu (Elena Doamna, văduva lui Petru Rareş), Silvia Ghelan (Jupâneasa Elisafta), Eusebiu Ştefănescu (Despot Vodă), Melania Ursu (Doamna Chiajna), Florina Luican (Jupâniţa Florina), Lucia Mureşan (Regina Isabela), Gabriel Oseciuc (Tudor Şendrea), Ion Niciu (Grigore Trotuşan) şi Aurel Rogalschi (Sultanul).

„Boierimea a ieşit foarte bine, iar ţăranii au ieşit troglodiţi“

„(...) Se spunea tot timpul de către conducerea studioului să atragem scriitori care să ne scrie scenarii. A venit banditul de PETRU DUMITRIU, a spus că are 6 idei de scenariu, şi imediat i s-au aprobat câte 10.000 lei de fiecare idee. Bineînţeles că toate au fost apă de ploaie, singurul în profit el, care a luat cei 60.000 lei (...) Un alt scenariu a fost «Bijuterii de familie» după romanul «Cronică de familie», scris de MARIUS THEODORESCU şi MALVINA URŞIANU. Aceasta din urmă fiind soţia lui PAUL ANGHEL, care a fost în redacţia de scenarii. Aici l-au susţinut SIMION MACOVEI, PAUL ANGHEL şi PETRE LUSCALOV (care sunt prieteni la cataramă şi care toţi se împrumută între ei tot timpul cu bani, bineînţeles banca fiind SIMION MACOVEI, pentru că PETRE LUSCALOV cheltuieşte totul cu femeile şi băutura, iar PAUL ANGHEL la fel (...) Filmul «Vânt de primăvară» scris de MALVINA URŞIANU, soţia lui PAUL ANGHEL, pentru care a încasat 40.000 de lei şi pentru care s-a cheltuit toată perioada de organizare şi repetiţie şi au fost începute filmările. După aproape jumătate de film, când din punct de vedere al regiei boierimea a ieşit foarte bine, ţăranii au ieşit troglodiţi, iar secretarul de partid complet invers principiului concepţiei noastre, MALVINA URŞIANU a fost oprită să mai facă filmul. Dar suma de circa 2.000.000 lei tot s-a cheltuit (...)“

27 ianuarie 1963        Călăraşu Andrei
(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 138681, vol. 4, f. 108 - 144) 



Citeste si: