Fosta şefă a DGASPC Hunedoara a fost condamnată la închisoare, în dosarul fraudării concursului pentru funcţie

Patru jurişti trimişi în judecată în 2014, sub acuzaţia că au participat la fraudarea unui concurs pein care Monica Georgescu a obţinut funcţia de director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara. Cei patru au fost acuzaţi de infracţiuni de abuz în serviciu.

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul în care au fost trimişi în judecată, pentru abuz în serviciu, Dan Daniel (fost secretar al judeţului Hunedoara), Monica Georgescu (fost director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara), Dana Elena Gîrjob (şef Serviciu Control Urmărire Încasări Creanţe şi Executare Silită în cadrul CJ Hunedoara) şi Mihaela Dorina Ştefan (şef Administraţie Publică Locală în cadrul CJ Hunedoara). Cei patru jurişti de profesie au fost condamnaţi pentru că s-ar fi implicat în fraudarea concursului pentru şefia DGASPC Hunedoara.

Închisoare cu suspendare
Instanţa condamnă pe Dan Daniel la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Condamnă pe Georgescu Monica la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Condamnă pe Ştefan Mihaela la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni inchisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 10 luni. Condamnă pe Gîrjob Dana Elena la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni inchisoare şi 2 ani interzierea drepturilor, dispunând suspendarea executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Au fraudat examenul pentru şefia DGASPC

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au instrumentat dosarul, cei patru sunt acuzaţi de infracţiuni legate de abuzul în serviciu, comise în 2014, cu privire la organizarea concursului pentru ocupare a funcţiei de director general al D.G.A.S.P.C. Hunedoara. Dan Daniel, Dana Gârjob şi Mihaela Ştefan, fiind membrii în comisia care organiza concursul, au ajutat-o pe Monica Georgescu să obţină postul de manager al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara.

Şi-a întocmit singură subiectele de examen
„Cu aproximativ o săptămână înainte de organizarea concursului, inculpatul Dan Daniel a chemat-o la biroul său pe inculpata Georgescu Monica pentru a-i comunica faptul că în urma selecţiei dosarelor a fost acceptat dosarul său. Cu această ocazie, inculpatul Dan Daniel i-a cerut acesteia să formuleze propuneri de subiecte pentru fiecare membru al comisiei din partea Consiliului Judeţean Hunedoara, pe care să le structureze pe două variante. Variantele de subiecte formulate de inculpata Georgescu Monica urmau să reprezinte propunerile de subiecte ale membrilor comisiei de concurs din partea Consiliului Judeţean Hunedoara. Ulterior, în data de 8 iulie 2014, inculpata Georgescu Monica concepe, pe calculatorul de la serviciu, mai multe propuneri de subiecte. Totodată, în spaţiul nealocat al harddisk-ului menţionat a fost identificat un fişier conţinând varianta 1 a subiectelor „pentru ocuparea prin concurs de promovare a funcţiei publice de conducere vacantă: director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara”.
Conţinutul fişierului este identic cu varianta 1 a subiectelor stabilite de membrii comisiei de concurs din judeţul Hunedoara, cu ocazia desfăşurării concursului la sediul A.N.F.P., şi cu una dintre variantele pregătite de către inculpata Georgescu Monica pentru a fi predată prin intermediul unui memory stick la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în ziua desfăşurării concursului, respectiv 17 iulie 2014. În cursul zilei de 08.07.2014, inculpata Georgescu Monica a redactat pe calculatorul de la biroul său propuneri de subiecte pentru Dan Daniel, Gîrjob Dana şi Ştefan Mihaela, precum şi două variante de concurs.
Toate documentele identificate pe memory stick-ul ridicat de la Georgescu Monica, întocmite de aceasta, conform probelor de la dosar, au fost folosite de membrii comisiei, susţin reprezentanţii DNA. Dan Daniel, Mihaela Ştefan şi Dana Gîrjob sunt judecaţi pentru abuz în serviciu, iar Monica Georgescu pentru complicitate la abuz în serviciu.


Vă recomandăm şi:

Dosarul elevelor vândute pentru sex în garsonieră: proxeneţii minorelor "nu ştiau că fetele se prostituează"

Marius Peti, Telus Frigescu şi Grigore Nebunu au fost audiaţi miercuri în instanţa Tribunalului Hunedoara, în procesul în care au fost judecaţi pentru trafic de minori şi proxenetism. Telus Frigescu şi Grigore Nebunu au negat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minore.

Doi poliţişti au fost condamnaţi după ce au luat şpagă pentru a ierta un şofer

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul celor doi poliţişti de la Serviciul Rutier Hunedoara, trimişi în judecată pentru că ar fi luat şpagă de la un şofer. Ioan Bădărău şi Cristian Târţ au fost condamnaţi.

VIDEO Escroci reţinuţi după ce i-au luat 14.000 de lei unui devean, spunându-i că fiica sa a ucis un copil într-un accident

Doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti la scurt timp după ce au înşelat un bărbat de 49 de ani, din Deva, pe care l-au convins să le ofere 14.000 de lei, spunându-i că fiica sa a ucis un minor, într-un accident rutier.

 



Citeste si:

„Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”. Secretarul de stat Vasile Şalaru vrea educaţie de „pension” în şcoli

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru a declarat, marţi, la Deva că susţine introducerea în şcoli a unor cursuri în care fetele să înveţe să „meargă frumos”, „să fie gazde bune” şi „cum se serveşte ceaiul”. La sfârşitul conferinţei de presă, oficialul a declarat că elevele ar trebui să se ghideze după următorul dicton: „Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”, potrivit jurnaliştilor de la Glasul Hunedoarei.

„Aceste ore de consiliere vizează <<poate o să râdeţi, poate nu>> o integrare mai uşoară în societate, prin atitudine, prin ţinută. Elevii noştri nu ştiu să calce pe stradă. Eu aş vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, ştiind să fie o gazdă bună, şi cred că este o latură a învăţământului românesc, care a fost total neglijată, şi care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiţi, de trecuta educaţie de pension”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Vasile Şalaru, potrivit publicaţiei Glasul Hunedoarei.

Întrebat dacă nu ar fi mult mai util pentru elevi să înveţe educaţie rutieră sau cursuri de prim-ajutor, răspunsul secretarului de stat în Ministerul Educaţiei a fost: „Nimeni nu spune că aceste lucruri să nu se facă. La dirigenţie, ele erau obligatorii. Se făceau şi acestea. Eu am spus că pe lângă astea să se facă şi altceva”, mai notează jurnaliştii hunedoreni.

La sfârşitul conferinţei de presă, secretarulde stat a mai adăugat că fetele ar trebui să se ghideze după următorul enunţ: „Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”.

„Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înţeles, dar cred că un băiat, când are de braţ o fată, <cel puţin, aşa e la mine, în zona Moldovei>, nu cred că îl interesează dacă fata ştie educaţie rutieră, ci dacă ştie să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii!”, a spus secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Vasile Şalaru.



Citeste si:

AMEŢITOR! Ce cuplu PERVERS! Au întreţinut RELAŢII INTIME cu dădaca, în vârstă de 16 ani. Cei doi îi dădeau adolscentei DROGURI | GALERIE FOTO

Un cuplu din Utah a fost arestat după ce a începutsă întreţină relaţii sexuale cu bona pe care au angajat-o pentru copiii lor. Louis şi Samantha Wilhelm au fost acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu adolscenta de 16 ani de mai multe ori în decursul a patru luni de când a început să lucreze ca babysitter pentru copiii cuplului.