Patrula călare, la trap prin instanțe

Fostului primar general Sorin Oprescu i se mai pregătește un dosar. Miercuri la prânz, procurorii DNA au înștiințat Poliția Locală a Municipiului București că au schimbat încadrarea din suspecți în inculpați pentru trei șefi de serviciu, dar și pentru fostul director Ion Țincu, în prezent consilier juridic la cabinetul parlamentar al deputatului PSD Eugen Nicolicea.

Procurorii DNA au transmis miercuri o înștiințare la Poliția Locală a Municipiului București, în care au informat că s-a schimbat încadrarea a trei șefi de serviciu din suspecți în inculpați în dosarul Fandax – Poliția Călare. Este vorba despre Carmen Barbu, șef Serviciu juridic, Andrei Gabriel, șef Serviciu achiziții și investiții, și Mihaela Cârnaru, șef Serviciu buget-finanțe. Potrivit înștiințării, s-a instituit sechestru asigurător pe bunurile inculpaților, pentru echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro. Calitatea de inculpat o are de miercuri și Ion Țincu, fost director al Poliției Locale a Municipiului București. Acesta a fost destituit din funcție de actualul primar general, Gabriela Firea, la sfârșitul anului 2016. În prezent, Țincu este angajat la Parlament, la cabinetul bunului săi prieten, deputatul PSD Eugen Nicolicea. Ancheta procurorilor s-a declanșat în urma sesizării făcute în 2014 de Ioan Gâf Deac, fost consilier general al Partidului Noua Generație, care a fost membru al unei comisii de control în vremea mandatului său. Toți inculpații sunt acuzați de „abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit“. Tot miercuri dimineață, Curtea de Conturi a început un control tematic amănunțit care vizează perioada 2016-2017. În această toamnă, la DNA a fost transmis un al doilea raport realizat de doi directori ai Poliției Locale, care vizează grave nereguli financiare din perioada 2013-2017, ceea ce înseamnă că cercetările se vor extinde. După ce procurorii vor trimite dosarul în judecată, inculpații vor fi suspendați din funcție. Sorin Oprescu ar putea fi cercetat, deoarece el a semnat dispoziția de primar prin care a abilitat societatea Fandax să aplice sancțiuni contravenționale.

Într-un alt dosar cu aceleași nereguli, se estimează un prejudiciu de peste un milion de euro. Ancheta procurorilor vizează neregulile din contractul Primăriei Capitalei și societatea Fandax Group, care activa ca Patrulă Călare.

Cerc infracțional extins

Miza anchetei este plata unui milion de euro pe an, circa 83.000 euro pe lună, unei firme private pentru serviciul de patrulare cu cai. Poate că nu se ajungea la DNA dacă angajații Patrulei Călare nu ar fi dat ilegal sancțiuni, contestate de bucureșteni. Dosarul a fost deschis în 2014, iar audierile au început pe data de 12 octombrie 2017. Persoanele inculpate sunt acuzate de fapte de corupție și asimilate corupției. La accelerarea anchetei procurorilor ar fi contribuit un raport intern, amănunțit, realizat de un director adjunct, care a identificat vinovații. La acesta se adaugă cel al primarului general, efectuat în luna februarie 2017. Noul șef, Ștefan Văsîi, a reziliat contractul, dar ancheta continuă. Cercul învinuiților va fi extins, spun surse din poliție, deoarece prejudiciul estimat în ultimul raport intern este mai mult de dublu față de cel dintâi.

Afacerea Poliția Călare

Povestea serviciului de patrulare călare începe în 2010, când între Poliția Locală a Municipiului București și societatea Fandax Group s-a încheiat un contract. Prin anexe succesive, acest contract s-a transformat în niște obligații ale Fandax Group de a desfășura activități de poliție. Potrivit declarațiilor din interior, acest lucru s-a făcut în baza unei dispoziții de primar a lui Sorin Oprescu, decizia 529/2010, prin care Poliția Locală a primit atribuții privind constatarea contravențiilor și aplicarea lor. În același timp cu Poliția Locală, aceste atribuții le-a primit și Fandax Group. Societatea aparține lui Iordan Petre Petro și Nuțu Ștefan, care au avut anterior contracte și cu Ministerul Apărării Naționale, unde păzeau obiective militare dezafectate. Contractul a fost impus de Sorin Oprescu și de Ion Țincu, directorul de atunci al Poliției Locale, care a fost pus în funcție în septembrie 2009 și demis în baza raportului lui Firea. Fandax Group era o firmă formată din agenți de pază care deținea circa 25 de cai, cu doi agenți pe tură, adică 50 de oameni pe zi. Ei au fost plătiți și îmbrăcați în uniforme ale Poliției Locale, neavând atribuții în acest sens. Patrula Călare a semnat peste 100 de procese-verbale, zilnic, de miliarde de lei.

The post Patrula călare, la trap prin instanțe appeared first on Cotidianul RO.

Citeste articol original: Patrula călare, la trap prin instanțe