Soţia unui luptător ISIS descrie viaţa de coşmar din aşa-numitul califat islamist

Islam Mitat, soţia unui luptător ISIS, a descris viaţa de coşmar a soţiilor luptătorilor jihadişti din capitala aşa numitului califat, după ce a fost dusă cu forţa în Siria de către soţul acesteia.

Islam Mitat, în vârstă de 23 de ani, mamă a doi copii le-a povestit celor de la The Sunday Times, cum viaţa ei s-a schimbat radical atunci când soţul ei, cu care era măritată de trei ani de zile, Ahmed, a obligat-o să trăiască într-un bastion al grupării teroriste ISIS în Siria, unde acesta venise pentru a deveni un luptător jihadist. Aceasta a povestit cum, soţul ei, pe care l-a cunoscut pe un site de matrimoniale, i-a spus că trebuie să se mute în Turcia - datorită jobului său, pentru ca apoi să o oblige să treacă graniţa ilegal în Siria.
 
Originară din Maroc, Islam Mitat, până să-şi înceapă viaţa în califatul ISIS a studiat fizica la universitate şi avea un blog de modă. Aceasta a povestit cum, în Siria, a locuit împreună cu mai multe tinere sosite din Marea Britanie, întâlnind-o inclusiv pe Sally Jones, „Văduva Albă” din Kent, o fostă cântăreaţă de muzică devenită una dintre cele mai căutate teroriste din lume.
 
Islam Mitat a povestit cum luptătorii islamişti erau bucuroşi să citească articole despre ei în presa britanică şi că aceştia „păreau fericiţi” la auzul ştirilor despre atacurile teroriste din Europa.
 
Aceasta a povestit cum, la scurt timp după sosirea în califatul Statului Islamic, soţul ei a fost ucis în luptele purtate în oraşul Kobane. După moartea acestuia, aceasta a fost obligată să se mărite cu un luptător islamist german, originar din Afganistan, care i-a interzis să părăsească casa sau să-şi viziteze prietenele. După ce a reuşit să divorţeze de acesta a fost obligată să se mărite cu un alt jihadist, Abu Abdallah al-Afghani, originar din Australia.
 
În ciuda situaţiei sale disperate, Islam Mitat a povestit că şi-a dat seama că situaţia ei ar fi putut fi mult mai rea în momentul în care a observat cum erau tratate femeile Yazidi. Aceasta a afirmat că ele erau tratate ca sclave sexuale, cu care luptătorii jihadişti „se distrau puţin”. Ea a povestit cum a încercat să cumpere libertatea uneia dintre ele, dar că în final nu a dispus de banii necesari.
 
Aceasta a povestit şi tacticile barbare ale luptătorilor ISIS faţă de cei pe care îi suspectau de trădare. Ea a povestit că trupurile mutilate ale acestor suspecţi erau lăsate, spânzurate, în străzi drept avertisment pentru ceilalţi.


Citeste si: