Tăriceanu: Nu are sens să votăm noi un guvern care nu îşi doreşte să primească votul

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că o decizie privind votul pentru învestitura Guvernului Orban II va fi luată în cadrul partidului, însă "nu are sens să votăm noi un guvern care nu îşi doreşte să primească votul”. În privinţa unei alianţe cu PSD, Tăriceanu spune că nu s-a discutat acest subiect.

"O să hotărâm împreună în cadrul structurilor statutare din ALDE această chestiune, dacă vom fi prezenţi, cum vom vota, dar cel mai probabil, nu are sens să votăm noi un guvern care nu îşi doreşte să primească votul. Nu putem să participăm la un astfel de circ politic inedit din politica românească”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, sâmbătă, la Digi24.

Întrebat despre o eventuală alianţă cu PSD, Tăriceanu a spus că "nu s-a discutat” şi că cei din patrid nu au ce să conteste în privinţa alianţelor.

"Nu am discutat sub nicio formă despre o alianţă cu PSD. (...) Nu au ce să conteste din punctul de vedere al oportunităţii alianţelor. ALDE urmăreşte să se identifice ca fiind singurul partid liberal, există un electorat căruia noi ne adresăm, un electorat care este ataşat valorilor şi principiilor liberale şi sigur că noi încercăm să obţinem cea mai bună formulă pe care o putem realiza în viitor pentru ca acest electorat să aibă reprezentare parlamentară”, a mai declarat Tăriceanu.



Citeste si: